bruta

cine are lumina ochilor să se bucure că poate vedea măreția cine n-o are să se bucure că-n fața lui e Tronul de Judecată cine are sănătatea auzului să se bucure pentru că fericirea șoptește cine n-o are să se bucure căci dulceața cuvintelor închipuite nu are seamăn cine are darul vorbirii să se bucure căci poate descrie fala și nemărginirea cine nu-l are să se bucure căci vorbele-i pornesc din inimă săgetând cerurile fericit cel ce-i în plinătatea simțămintelor căci ale lui fi-vor toate câte mișcă, susură și gânguresc dar nici cei lepădați în afară nu trebuie să se teamă căci lor le sunt date spre înțelegere marile taine pentru a nu mai vedea minciunile zămislite mi-am luat ochii și i-am semănat în noroiul faptelor să priceapă și ei uscăciunea și ne-rodirea pentru a nu mai desluși vaietele lumii mi-am lepădat urechile cu tot vuietul neputințelor să-învețe și ele tăcerea rostuită-n sămânța și pentru a astupa izvorul nemulțumirilor mi-am luat limba și-am zvârlit-o-n jarul rostirii să-învețe uitarea și arderea mocnită din lungile nopți de iarnă un singur lucru mi-a mai rămas de făcut să-mi înstrăinez și inima cu toată năvala ei s-o las să-învețe depărtarea și dorul și-n loc, pacea stearpă să mă pătrundă igrasie cuibărită-n trupul zidirii