tombe la neige

uneori viața se-ndepărtează până la estompare alteori se-apropie atât de mult încât te scufunzi în detaliu ciudat mod de a ne capta atenția și de-a ne țintui în fotoliu teatru al umbrelor, scena eternelor tânguiri golul cuvintelor caută să exprime cât mai mult dărâmând zidurile misterelor de nepătruns dar ce pot face umbrele? jurăminte fade dansează maiestuos mulțimi năvalnice de „te iubesc” viscolesc șoptit fugim de-adâncul nerostitelor cuvinte lăsând tăcerile să muște-a ger în teatrul umbrelor lumina e bolnavă, conturul cuvintelor dispare și-n golul rămas înflorește visul unui zâmbet