să nu mai scrii poezie

ne luasem la ceartă din cauza ultimelor cuvinte rămase pe masă și poemele neterminate riscau să se destrame unul trebuia să cedeze… ți-am lăsat toată creația și-am luat doar un cuvânt (poate ultimul) apoi… n-am mai fost… lumina desenează umbre pe spatele cuvântului printre silabe se preling șoapte senine fără urme de nor și fiecare literă strânge-n cupa ei esența unei tăceri sau poate toată toamna rătăcitorului nu-i trebuiesc semne și marcaje pentru că drumul său a apucat să se-ntregească mușcându-și coada și-acum cine ar mai ști să lipească marginile unui cuvânt lăsându-te să-ți pliezi realitatea pe această bandă fără sfârșit?