săptămâna în care ceasurile au murit

peisaj dezolant, luni dimineața, peste tot ceasuri cu limbile atârnând și dacă nu aș fi treaz aș crede că-n visele mele s-a strecurat o epidemie temporală ce afecteaza toate limbile-n mișcare. din păcate nu visez iar ceasurile zac anemice, neputând să-și manifeste poftele nesățioase cronofage mereu gata să-și termine porția zilnică… *** m-am săturat să mi se tot sugereze cât, cum și de ce “m-am săturat” e unul din puținele lucruri pe care le știu că suferă de o carență cronică lipsa stării de normalitate duce la îmbolnăviri grave ce pot merge de la refuzul incipient până la cel total, din care nu mai are nimeni de câștigat m-am săturat de cai verzi pe pereți și de toate stelele inutile în jurul cărora nu gravitează nici măcar o idee speranțele se-ndreaptă cu viteza luminii către Paștele Cailor și parcă nici păpădiile nu-și mai lasă mijitul puf să se ia la-ntrecere cu buburuzele câteodata mă și mir că semaforul mai funcționează-n toate culorile și nu se aruncă-n intersecție strigând “m-am săturat” sau poate că suntem prea orbi în ireala noastră lume interconectată dar fără contacte marcante politically correct