Luminita Suse

Visezi frumos... prea frumos sa fie adevarat... prea curat sa nu fii deceptionat si lovit intr-o zi de propriile-ti fantezii pe care o sa le rafinezi si perfectionezi intr-atat incat n-ai sa te mai poti opri... iar ea (valabil si pentru el daca o ea ar fi simtit si scris asa), in carne si oase, iti va spune amar ca iubirea nu e doar un desen insufletit, nu e o aspiratie grafica ci o dorinta care trebuie sa prinda viata dintr-un contur bidimensional intr-unul concret tridimensional. Si atunci:
...ai sa iubesti urma alba de sare de pe buzele rosii pe care se usuca lacrimi pe care nu o sa le intelegi?
...ai sa iubesti lumina care vine din viata si care conduce spre moarte?
...sufletul din desenul insufletit o sa te provoace si preocupe mai putin decat corpul implinit?
...daca ii invoci pe stramosi vei fi acuzat ca esti de moda veche si vei cauta adevarul in vin si in nerabdarea mainilor care imbratiseaza decent?
...o sa mai pretuiesti umbra romantica si imatura din sufletul fetei devenita femeie si din corpul ei patat de impudoare si dorinta?
...e drept sa ne spele ploaia acida sufletele atinse odata de roua?
...si viitorul langa desenul insufletit ce o sa-ti fie? poezie sau frenezie? nemurire sau consum? fantezie sau daruire? puritate sau nebunie? indiferenta sau sacrificiu? pudoare sau viciu?

foarte sensibil, simplu si frumos. dragostea muta muntii din loc si rostogoleste cerul pe curcubee in ape.

mda, li s-a intamplat tuturor dar fiecaruia intr-o lumina specifica. \"si totul era nou si tot era cu mine...\" la tine a fost ca ploaia dezbracata de nori \"strigata de zori ce inca nu se ivesc la orizonturi...\" sper sa ti se mai intample si sa nu te intunece indoiala finalista \"si totusi...iubesti?!\"

frumos, cu putina imaginatie se poate descoperi si coerenta intre cele trei parti, finalul e bine plasmuit.

Nu e o infirmitate ci o calitate rara!!! E ceea ce tine specia noastra agatata cu o ata subtire de supravietuire. Pacat ca sunt atat de putini constienti de asta.

fi-vom vesnic singuri intre stele reci si departate sau intre cele ce se usuca tragic in noi? uite-asa ne ducem... uscati de dureri ca frunzele Edenului teraformat.
ai scris atat de sensibil si frumos, bravo!

eu cred ca nu e pura intamplare ca ne-am adunat aici pe site, avem ceva miraculos care ne distinge de restul si ne aproprie in ferestrele de-aici. mai cred ca am fost intotdeauna impreuna, intr-o adunare ritualistica de pestera sau templu, intr-un cenaclu literar in secolele trecute, cine stie? ar fi interesant sa ne intalnim in corpore... dar, chiar daca nu se va intampla in aceasta viata, vom fi sigur impreuna mereu intr-un nor globular de poezie, suspendati intre doua vieti, undeva prin cosmosul care a fost atat de generos cu noi... nu credeti?

sunt fara grai...
incep sa fac o PASIUNE pentru textele tale. le-am citit pe toate si astept urmatoarele!

could it be... ON The Angels Realm I\'m On?

M-as abandona vidului
cu-o singura expiratie
ca sa-mi saruti aerul
cu care te privesc.

Mi-as pierde in zbor
penele aripilor triste
sa le adaugi muchii
pe orizontul tau drag.

M-as rumeni cu dor
intr-un singur anotimp
langa samburele pereche
din sufletul fructului.

Mi-as deschide ochi
de licurici vazatori
in bratele timpului orb
sa fiu vesnic mirata.

Ai intors spatele umbrelor, de fapt. Luminile sunt in fata ta dincolo de porti, acolo unde nu poti trece decat gol si cu iubirea eliberata de masca urii, iertand umbra mortii care te-a urmat. Interesanta poezie... ca un manifest poetic al invingatorului cu reale valori morale... la purtator.

Multa sensibilitate in aceasta poezie! E departe de perfectiune artistica dar mesajul e incantator. Daca nu-ti e cu suparare, ma joc in continuare cu idea si cateva din cuvintele tale:

In ultimul timp, acolo sus,
cineva primeste fotografii
pentru albumul durerii.

Inchide ochii doar o clipa.
Auzi cum suspina bruma
pe obrajii stelelor?

Apleaca ochii inca o clipa.
Vezi cum infloresc
livezile sufletului
din cenusa intunericului?

Ingerii plang toata noaptea
dar lacrimile lor
sunt muguri de roua
pe genele diminetilor noastre.

da, cu sufletul inchis si vocea interzisa, toate cuvintele suna la fel, toti poetii sunt oratorii iubirii perfecte si adoratorii sexului concret. m-am umilit in fata mortii cu uimire in fiecare zi pana intr-o zi de vineri cand m-a muscat cainele sfarsitului si a fugit sa se ascunda de vina. acum revine dand din coada si planuieste un nou salt al dintilor atrofiati de atata inclestare in nimic. mai sper ca macar moartea cea adevarata nu fuge de responsabilitate.

Sfasietor, scrii frumos. Imi pace sonetul tau dar de ce are numarul 45? Ai scris si alte 44 inainte? As vrea sa le citesc sau sa mai citesc si alte versuri ale tale!

imi place cum
creezi adancime
din cuvinte putine
simple dar magice
acolo unde cuvintele nu ajung
si nu sunt niciodata de ajuns

ce pacat ca si stelele,
desi iubite de ingeri
in noptile curcubeelor,
pier in lumina zorilor
orbite de iubirea fizica
a soarelui pentru viata

\"si lumea e o banala
pelicula alb-negru\"
cu sufletul nepregatit
sa primeasca culoarea
privirii

sonetul tau e superb, de atmosfera si imagine, foarte sugestiv si ingenios.

daca ar fi visat la o cariatida poate i s-ar fi implinit visul. dar era complet orb acest inger, printre altele...

o poezie foarte...masculina daca mi-e permis sa spun asa.cred ca am inteles(sau le-am dat o interpretare personala) toate simbolurile,inclusiv copilul schiop si incendiul de la sfarsit.de-aceea mi-a placut.