Veronica nu se dezbracă de versuri

de prea multe ori apare cuvântul versuri (să nu uităm că însuși titlul se referă la ele). la fel și cuvântul fluturi.

așa cum nu văd de ce nu s-ar reformula, pentru a nu fi deranjante aceste repetiții. căci ele nu aduc nimic, nu dau naștere la o acumulare, nici la o tensiune necesară.

prima strofă, de pildă, ar putea suna mai curat. e doar o sugestie....

Veronica vede poezie în tot ce mișcă
versurile roiesc ca fluturii-n aer
iar ea nu se mai satură

De data aceasta nu mai pot fi de acord cu tine. Repetiția este o formă stilistică. Mulțumesc de comentariu.

citim cu voce tare poezia, dacă o transpunem pe scenă, nimic nu poate fi ignorat. Se citește bine, sugestia Mădălinei ar știrbi din timbrul vocal. Ea nu se mai satură de ce? De fluturi? Urechea așteptă să-i fie zisă. E foarte bine așa, poem de excepție.

știu că e un procedeu, nu am negat, am spus doar că pentru mine folosirea lui e inutilă, că nu dă nimic textului. sau, spus altfel, dacă dă ceva, dă redundanță și sâcâie. adică am perceput ca insistență inutilă. nu creează tensiune, pentru că-n text nu se întâmplă, de fapt, nimic. dacă s-a dorit dinamizarea prin repetiție, pentru mine una nu s-a reușit. căci descriptivul trimufă cap-coadă, nu există nicio întorsătură, curge liniar. și mi-am zis, la sfârșit, de ce am fost bătută la cap cu versurile și fluturii, când am înțeles încă din titlu?

atâta tot. de asta cred că scuturat, textul ar spune mai bine ce are de spus. căci nu am negat că are ceva de spus, m-am referit doar la cum o face.

Într-o privință ai dreptate Mădălina: titlul divulgă conținutul. Bun, voi schimba titlul. Mulțumesc. Mă bucur că ți-a plăcut și mi-ai lăsat un semn, Liviu.

de frumoasă poezia aceasta. am citit-o de câteva ori și am constatat că devine și mai aproape sufletului, pe măsură ce recitești. există acea eleganță în exprimare pe care o găsesc aici. și care spune totul despre această poezie.


Ottilia