Luminita Stan

Imi amintesc privirile tale patrunzatoare iscodindu-mi trupul si atingerea blanda cu care imi alungai umbrele trecutului.Inca mai simt mirosul tau ametitor, de brad rascolit de amintiri si apasarea

Mi-e frig Si ma invelesc Cu scoarta copacilor Retezati de furtuna Arterele lor ponosite Legate cu fire de iarba Proaspat udate de ploaie Imi primenesc sangele Uitandu-mi sufletul Undeva

Stiai ca poeziile plang? Din lacrimile lor S-au nascut iubiri Ale caror umbre Inca mai bantuie Asteptand primavara… Tintuieste-le fara teama Cu zale de roua De pagina ascunsa In coaja

Cand ai plecat Ochii frunzelor S-au deschis catre cer Implorandu-si Dumnezeul Sa le curme suferinta Verdele lor s-a abandonat Lacrimilor de dor Potolindu-si culoarea Cu prima adiere de

Mi-au murit copiii Nenascuti inca In pantecele Pietrelor de moara Si plansetul lor A descatusat icoane Din florile de gheata Ale destinului

Copile, De vrei să simți Gustul sufletului meu Otrăvit de alchimia existenței Înțelege-mi tăcerile Și mușcă din mărul Cu aromă de anotimpuri Semințele lui Sărutate de ploaie Îți vor

Gând mucegăit Într-un fir de nisip Împletit Din raze de soare Arse de amintiri Ia-ți fluturii Cu aripile frânte Și zboară

Adună vântule gândurile lui Și adie-mă cu ele Alintă-i sufletul Cu șoaptele mele de dor Și risipește-i îndoiala Învelește-l cu frunze de toamnă Și învață-l să zboare Adună vântule