Poezie
Vise despre cai albi
Georg Danzer
1 min lectură·
Mediu
Visam despre cai albi și liberi
Ca spuma de mare, săltînd lîngă ștrand,
Urmăream dansul lor grațios
Cu capul culcat pe o geană de val.
Tot privindu-i, am zărit o țigancă
Ce-mi ghicea trecutul prin cărți, din instinct,
Despre anii-mi trecuți și sălbatici
Din moara de iluzii a minciunii vorbind.
Dar de ce spun mereu
Că nu mai pot crede nici un cuvînt?
Că e viața numai minciună
Iar iubirea e calul alb, zburîndu-mi prin gînd?
Visam despre cai albi și liberi
Stropind amintirea cu coamele lor,
Despre mări fără fund, de iluzii,
Ce cîntau mut prin algele iubirilor lor,
Dar de ce spun mereu
Că nu mai pot crede nicicînd în ceva?
Spune-mi tu, ce m-asculți cu privirea
Ceva despre caii albi din inima mea.
013.855
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- LUMINITA SOARE
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 126
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
LUMINITA SOARE. “Vise despre cai albi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-soare/poezie/112467/vise-despre-cai-albiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Mulțumesc pentru încântarea cu care am citit aceste versuri!