Poezie
Servitoarea
1 min lectură·
Mediu
Sub muțenia somnului
Brațele poartă încă tăvile cu resturi,
Le descarcă în subconștient.
Înaintez printre mese, dreaptă, zâmbitoare,
Anonimii mănâncă și pleacă
Mereu alții mereu aceiași,
Culeg zâmbetul meu crispat
Și se descompun apoi într-n timp indiferent și egal.
Ueori, aproape marionetizată
Și mânuită din spate de mîini nevăzute,
Uneori stau aplecată sub genunchiul cedării
Atunci când durerea se identifică
Aproape cu implorarea morții.
Înaintez, trăgînd sforile măștilor după mine,
Întinzîndu-mi râsul până la marginile absurdului.
Uneori, mi se lipesc măștile
Și nu mai știu care-i fața mea cea adevărată.
Râsul și plânsul
Leșină peste resturile de pe tavă
Ochii devin două bile magnetice
Mânuite în regula jocului de societate
La rampă deschisă.
Astfel mă consum noapte și zi
Și mă adun dintre fărâmituri.
În apogeul depresiilor
Sunt eu însămi un rest comercial
Cu dinții crispați, cu zâmbetul lipit de urechi.
Ochii râd în spatele bălților de lacrimi.
Chiar în somn
Toată această armură-aliaj de suflet și de materie
Redusă și comprimată prin stări
Face gimnastica râsului
Pentru ziua urmatoare.
002630
0