de data aceasta comentariul meu nu incape in 17 silabe. iau textul tau ca pe un punct de pornire ca urmare a unui punct de vedere personal, insa pentru mine spatiul de desfasurare e deja de necuprins de mult, lucian. ce inseamna a fi supus, cum faci fata eventualelor nelinisti, de unde sentimentul acesta daca ai sansa sa ajungi intratat de imbogatita incat cuvintele isi au sensurile lor in modul cel mai desavarsit: cuvintele taceri..
dei iaca, am nevoie de spatiul cel mai larg sa ma explic. insa ce e cel mai frumos si cinstit si adevarat comentariu la textul acesta, acum, e ca eu nu mai am nevoie de explicatii. si daca pur si simplu ma delectez cintind, si te citesc aici, de exemplu, cu seriozitate si atentie, nu sunt de acord cu nonconcordanta intre taceri care supun pe unii oameni si ii tulbura. conditia mea primordiala e de artist care TREBUIE sa inventeze o solutie care sa-l scoata la lumina. si artistii sunt inepuizabili cand trebuie sa-si apere primordialul echilibru..:)
te voi citi de fiecare data cu placere, lucian.
o seara buna si multumesc.
Traiesc si eu aici taceri care supun si tulbura, dana.
Numai ca tulburarea mea vine din neputinta de-a spune
DA si mai ales de-a spune NU unui tinut de lozinci si
existenta noastra prea pamanteana. Am mai spus asta in
1973. Atunci eram si \"tanar si la trup curat\"...
ca mesaj și realizare prea puțin pt poezie, ca silabe prea mult pt haiku.
cum se face că la 5 cuvinte se face teoria chibritului stins și la poezii serioase se aruncă 2 vorbe 3 prostii?
Ne retrasesem aici, eu, Dana si Ungaretti, caci
Ungaretti este, la o sueta in preajma unui exil.
\"Om bun, da-ne o coaja si nu ne goni\" ca si cei
de dincolo.
Suntem aici la lectia de pictura fara culoare a
Danei, cealalta \"parte carosabila a sufletului meu\",
stii asta. E confruntarea cu ceea ce se opune
obisnuintelor, in cea mai pura cavalcada de romantism declarat, asimilandu-si anomaliile calcand peste noptile
de adio in preajma unui exil la marginea imperiului.
Probabil nu stia nici ea ca tatal tau tocmai murise.
Asa e Dana, e liniste aici si e seninatate.
in mare parte mi-e greu sa gasesc calea celor 17 silabe
aici am reusit , am mers , am strabatut multe praguri...poate 17, poate mai mult
o versificatie perfecta pe o traire intre pas si memorie.
dei iaca, am nevoie de spatiul cel mai larg sa ma explic. insa ce e cel mai frumos si cinstit si adevarat comentariu la textul acesta, acum, e ca eu nu mai am nevoie de explicatii. si daca pur si simplu ma delectez cintind, si te citesc aici, de exemplu, cu seriozitate si atentie, nu sunt de acord cu nonconcordanta intre taceri care supun pe unii oameni si ii tulbura. conditia mea primordiala e de artist care TREBUIE sa inventeze o solutie care sa-l scoata la lumina. si artistii sunt inepuizabili cand trebuie sa-si apere primordialul echilibru..:)
te voi citi de fiecare data cu placere, lucian.
o seara buna si multumesc.
Linea