Sonetul 5 (V)

Mai bine decât mine puțini te-or înțelege și jalea harpei tale, prea tristule Orfeu...

Dar tu, de-Euridice măcar avut-ai parte o vreme, și aceasta de tine-avut-a parte,

Simțit-ai puritatea iubirii nimfei tale, perfectă, nentinată, avut-o-ai... Dar eu

Iubesc o nimfă,-aceasta – măcar de m-ar cunoaște – fiind speranța vieți-mi și-a vieții-mi Sfântă Carte.

Mă-ntreb de întrebat-a vreun altul înaintea-mi „ce-i oare-această «viață» ce mulți o cred nedreaptă?“

E oare dânsa darul de Dumnezeu dat celui ce mai apoi din Eden de Domn fu dat afară?

Că-alegi perdițiunea sau austeritatea, un lucru-ți cere viața: ca fiecare-i treaptă

S-o urci pe rând și fără a pune întreabarea: „O! Unde mă va duce această scurtă scară?“

Aș ști să dau citate de-a vieții definiții legate – miliarde... citate muritoare,

La fel cum e și dânsa, la fel cum e mai totul. De geniu, unul, nu știu... De știi tu unul, scrie-mi.

Interpretatum orbi să aibă-o tălmăcire și noi să n-o fi-aflat-o, haec verba: carpe diem?

Vis, gând, hazard, miracol, test, Rai, Iad, nimic, totul, credință sau tăgadă? Ce este viața oare?

Acei ce despre viață pretind cunoaște totul, ce văcsuiesc prin vorbe și-ntină prin cuvinte,

Sunt tocmai cei ce-aceasta alesuia ’ntipatici și dându-le prostie, le-a luat, în schimb, din minte.

(16. 01. 2006)