Poezie
Descriere uncială
1 min lectură·
Mediu
De lumină, se cunoaște că-i capabilă-a străbate
Trei mii miloane-n metri cât clipești odat’ din pleoape.
De aceea omenirea nu se teme de-ntuneric,
Căci acesta adversara s-o întreacă-i e himeric...
Însă multe vicleșuguri are dânsul pregătite
Și de-aceea noaptea, cerul, razele-i de-argint, trimite,
Ca, veghind peste-omenire cu sclipire increată,
Să înfrângă necuratul cu a lui de beznă ceată.
Timpul mistic începuse cu a sa fluență lină,
Soarele dormea cu Luna în a Raiului Grădină,
Pe-a cereștii boltă totul se-ascunsese-n nouri pașnici,
Iarăși vântul, ploaia – vechii... melomani oșteni năpraznici –
Se-ntreceau în arii line – Johan, Ludwig, Amadeus,
Ar fi pus prinsoare, dânșii că le-ar fi compus... Chiar Zeus
Dacă încă exista-ar, cu-al lui fulger care poate
Mii – trei sute – kilometri într-o clipă a străbate,
Nevoit să recunoască, ar fi fost, că îl încântă
Susurul gingaș al ploii, vântul pomii cum frământă...
Într-un semiîntuneric se-mbăia semilumina...
„Noi de ce plătim cu toții dacă Eva poartă vina?“
Se aude câte-un murmur ce, purtat de-a sa durere,
Depășește, melancolic, a tristeții adiere.
00934
0