Alcatrazul poemului adorării

Veșnic vis ne-ar fi alături viețile, pură regină... însă ce pot eu a face pentru ca așa să fie?

Tu ești cerul, eu-s pământul. Þie toate ți se-nchină. Tot ce mi-a rămas, cu tine, e-o rapidă reverie...

Vade mecum, spune-artistul cărții sfinte a iubirii... și povestea se repetă pentru fiecare-n parte...

Pare-se că din blestemul ancestralei vreri a firii, poți să întâlnești iubirea când speranța e departe.

Pentru toate ce sunt pure s-au creat substanțe care să le facă să apară... toate căpătat-au seruri:

Adevărul, istețimea, frumusețea − lucruri rare – doar iubirea mai rămas-a... ascunzându-se în ceruri...

Nu mă-mpac defel cu soarta și-acest lucru mă reține să mă-mpac cu mine însumi și să sper spre paradise

Unde fi-vom împreună, rămânând să ne aline doar iubirea noastră pură și-ale noastre pure vise...

De o vreme de-al tău suflet dor și cugetu-mi stopează, parcă inima din pieptu-mi ar fi cea care gândește...

Să renunț? Să uit de tine? Să mă resemnez? Visează! Deznădejdea e străină unui om ce te iubește!

Pentru mine tu ești totul, pentru tine eu-s nimica, însă ziua viceversei niciodată n-o să vină

Fiindcă-a renunța la tine nu mă-mpinge nici chiar frica de pedepsele umane sau corecția divină,

Și-asta ți-o promit cu mâna pe-acea inimă ce bate pentru-a-mi spune că pe tine te-a ales să-i fii stăpână,

Pentru că-s convins că Domnul nu-mi va-ntoarce al Său spate... Iar iubirea-mi pentru tine inocentă-o să rămână!

Să te-asemăn cu o floare nu-ndrăznesc și niciodată să-ți compar sublimul suflet nu aș îndrăzni cu una,

Tu rămâne-vei de-a pururi, într-atâta de curată precum plinele de rouă flori ce-s prinse în cununa

Maicii Domnului din Ceruri! Ești mai pură ca lumina! Cred ades că „Puritate“ e-al tău nume de fecioară...

Seara-adorm cu tine-n vise, dimineața-mi ești în gânduri... „Te iubesc“ și spun aceasta – mă întreb – a câta oară?

Fila ăstor declarații e de lacrimile mele umezită și pătată căci, de doru-ți, simt că-mi plânge,

Ferecat în capilare, plin de-al zbuciumului clocot și vibrând doar pentru tine, sufletu-mi născut în sânge...

Dă-mi sărutul vieții! Dă-mi-l, – o! – regină-a vieții mele! Căci doar inima-ți conține pace-iubire și putere...

Demiurgule, Te roagă al tău slujitor a-i spune de ce-n sufletu-i e-atâta suferință și durere!?

Zâna mea, ce-i pot pretinde sentimentului ce-n suflet naște întratâta zbucium cât nu naște-apocalipsa...?

O! Deși îmi ești alături fără de-ncetare-n gânduri, sufletului tău de înger, fără liniște-i simt lipsa!

Spui că toți tânjesc iubirea-ți? Cât se-nșeală-a ta gândire! Poate mulți tânjesc amoru-ți, dar iubirea – bag credință

Că în lume,-n cer, în spațiu, cu prozelitist nesațiu, n-ai să poți găsi iubirea-ți implorată de vreo ființă!

Venus, Hathor, Satâ, Chang E – toate-ntr-una combinate – nu te pot, în frumusețe, egala, căci tu, iubire,

Ești a primei scânteiere de lumină castă fiică... Cât aș vrea să-mi fii mireasă! Cât aș vrea să-ți pot fi mire!

Și-ntr-o virgă legătură să-nchinăm căsătoriei, cu o mistică ardență, jurămintele eterne,

Ca apoi, spre paradisuri, să zburăm cu fericirea... Stelele ne-or fi veșminte, norii ne-or servi drept perne;

Vor cânta din harpe de-aur cei cu haine albe și-aripi; Ce nectaruri? Ce ambrozii? Din Graal, vom bea Geneza...

Mătrăși-se-va nimica, totu-ar fi ce nu e încă... Ne va da cadou lumina – puritatea și viteza;

Și privi-vom cum trec anii, cum se nasc și mor religii – ori cum noi rămânem veșnici, ocrotiți de-un blând miracol,

Cum, în căile iubirii nu cunoaștem limitarea, cum în drumul fericirii nu se află vreun obstacol...

Iar ca totul să se-nchidă, ne-am sădi-n eternitate... N-am mai ști ce-nseamnă lumea ce refuză-a ne-nțelege.

Totu-i doar un vis? Să fie! Căci de-i cert ceva, acesta-i: tu etern vei fi regină... veșnic eu îți fi-voi rege...

Dimineților de iarnă din al vieții epicentru le-ai cerut să-ți deie chipul și eterna lor splendoare

Și să le convingi că meriți acest dar tu reușit-ai? Eu de nu te-aș ști-ntreba-te-aș cum ai fost aceasta-n stare...

Dar te știu... Te-ador și, astăzi, cânt febril frumosu-ți nume și mă-nchin când vreo speranță îmi șoptește-iubirea-ți, rara,

Îți dedic aceste versuri, de-altfel ca și-ntreaga-mi viață, ție, unică stăpână peste sufletu-mi, B...