Poezie
Netocmite, cuvintele
pentru Camelia
1 min lectură·
Mediu
Demult, pe când doar o geană din Om se ivise,
Un sunet străpunse, prin el sfințindu-l, văzduhul.
Nu știm ce vorbă și cum din Nimic reușise,
Greu de-nțelesuri, să se-nfiripe-n ea duhul.
Tremura chinuit acela care din suflet
Povara întâiul a-ncredințat-o rostirii.
Dospită în gându-i, ca-n nouri un tunet,
Dulce ca pâinea s-a copt nemuririi.
Slavă veșnică celui care, de-o zeiță vegheat,
Zămislit-a, muncindu-se, metafora primă.
O cât de ușor să imiți, de culori inspirat,
De forme și triluri, Frumosul ce lumea animă!
Netocmite-s cuvintele, dar poeții au cutezat,
Din imboldul Iubirii, să le toarne-n ritm și în rimă.
013.516
0
CP