Lorena Stoica

Sandra, multumesc; nu refuz niciodata o mana intinsa :)

Cautarea nu cred ca are margini, nu pe pamant, care e rotund :)
In interior, oricat as cauta, nu pot gasi decat umbra lui Dumnezeu. Si, de multe ori, tare as vrea sa gasesc punctul de plecare al acesteia, acel punct comun cu realitatea lui Dumnezeu. Asa ceva, insa, nu-i este ingaduit oricui...
Multumesc pentru concretizarea aprecierii. Inseamna mai mult decat pare :)

\"Un stil neserios\"?! Pana si simpla lui catalogare ca atare ma indeamna sa-i zambesc - cu drag, nu cu-ngaduinta. I-as spune, mai degraba, un stil \"haios\", ceea ce ii da o nota de trecere, sa zicem, in ochii criticilor mai sobri si incruntati. Daca am scrie incercand sa ne pliem pe variatele lor gusturi, ne-am trada, de fapt, pornirea initiala, sclipirea de inspiratie. Eu refuz sa-mi inghesui aceasta pornire in albia curentului general, pe motiv ca e cel \"principal\". Chiar daca ramane un pârâiaș toata viata, macar stiu ca are viata proprie. Cat o are... :)
Si, de fapt, ideea nu consta in \"neseriozitatea\" stilului, ci in renuntarea la formalismele exprimarii. Sabloane intepenite in miscari de roboti. Nu. Eu prefer lipsa fandoselii, chiar daca uneori alunec discret pe langa superficialitate, vulgaritate sau nesemnificativ.

Si inca ceva - ca m-ai starnit (apropo de polivalenta semantica, perceputa filosofic, na!): in adolescenta, donjuanismul e ca o haina pe masura, cu un croi \"a la mode\". La maturitate, insa, arata ca niste nadragi pescaresti cu buzunarele clapauge si descusute. In fond, e doar o atitudine, un stil de viata care isi dovedeste flexibilitatea pe masura ce posesorul se intelepteste. Daca i se intampla si asa ceva...

\"Impresia ca intri in intimitatea autorului/autoarei\" e ca pestisorul auriu: cand crezi ca l-ai prins, ai mainile goale... Navodul fu plin de-asta data. :)

O sa scormonesc in toate musuroaiele, poate o gasesc pe regina furnicilor. Sa-mi dea o aripioara peste care sa suflu la nevoie. Pana o voi gasi, ramane si ea tot virtuala... :)

Multumesc pentru vorba buna.

E ceva adevar aici, insa nu universal valabil... :) Eu, una, nu as putea fi fidela unui asa barbat, generoasa - nici atat. Sa-i mai si inchin \"randuri fara de prihana\"?! Ha. O avea el suflet sensibil, tremurator in fata frumusetii si a gingasiei, dar e un invalid. Nu are simtul masurii, al stabilitatii, al increderii, al daruirii, al responsabilitatii. E un infantil care adulmeca aroma prajiturii, ii da tarcoale pana se infrupta, dar se multumeste dar cu bomboana din varf. In viata vine, cu siguranta, si momentul in care \"libertatea iubirii, zborul, devenirea \"etc, nu mai au nici un pret. Moment in care tanjesti dupa papuci calduti si tichie de noapte... Conform filosofiei lui, lumea ar trebui sa fie dominata de frumusetea iubirii haotice, culegand polenul tuturor florilor si producand miere hibrida.
Ne-am incuscri cu toti verii, fratii si matusile de pe toate continentele.
Poezia din sufletul atat de insatiabil si sensibil al lui Don Juan debordeaza de testosteron, sa fim seriosi.
Un Don Juan impotent (garnisit cu toata sensibilitatea din lume) e un oximoron prin definitie. Deci toata poezia lui e una... hormonala.
Oricum, astept continuarea cu uimire... :)

\"O pasionanta preocupare\", de bun simt, de altfel, este ceea ce tu numesti \"simtul cuvantului\". Ar trebui sa existe in fiecare om, indiferent de vastitatea vocabularului sau. E unicul mod de a te face inteles cum se cuvine, de a simti ca nu te pierzi in neantul de intelesuri ale unuia si aceluiasi cuvant. Si, apoi, mai e si vraja de a te exprima cu unduiri de umor sau ironie, sarcasm sau cinism... Inainte de orice - cuvantul. Cu el inchidem sau dechidem porti - ale cunoasterii sau ale cunoscutilor.
O intreaga filosofie (atat de draga sufletului tau :) ) in simpla vorba, cea de toate zilele si preocuparile...

Ma bucur sa fac primele urme de pasi in gradina asta exotica si absolut fermecatoare... De mult cautam asa ceva prin zona si... greu de gasit un zambet atat de cuceritor! Charmanta e si ideea pivot: sunt roman - deci par naspa - dar va-nselati; in principiu :)
\"Mustacioara lui, pana corbului\" - mioritici si mucaliti, romanii ar trebui sa se scuture de fatalism si sa zambeasca lumii cu mai multa incredere. Nu natia-l face pe om, ci...
Astept continuarea calatoriei, desi merg cu nasu`, ca tot romanu`.

Subscriu, macar ca fac(e) cat o ceapa degerata. E dureros si cam fara speranta. Apropos: nu stiu ce poarta de acces in Capitala (e intrinseca obligatia de a scrie cu majuscula, nu?!) ai ales, dar nu ai remarcat panoul de intampinare care l-a inlocuit pe clasicul \"bine ati venit\" cu \"Lasati orice speranta...\"? N-o fi chiar Infernul in targul lui Bucur, dar ne straduim, cu o perseverenta de apreciat...

P.S.- daca gasesti doua posturi, subscriu iar :)

Multumesc, mi-ai temperat putin nelinistea legata de felul cum ar fi receptat mesajul in sine... :) De fapt, e doar un raspuns dat unor parteneri de dialog, mai mult in gluma, evident.

Bucuroasa de vizita, te mai astept :)

Voila, monsieur! Am fost cuminte si am ascultat sfatul...
Multumesc pentru consecventa - o apreciez :)

Credeam ca nu mai recunosc emotia/bucuria unei note bune. Dar m-am inselat... Multumesc...

Nu intalnesti pe toate cararile o vorba buna... Mai ales cand, spunand-o, nu castigi nimic; sau, cel putin, nimic concret si imediat. Multumesc. Ma bucur sa (incep sa) va cunosc.

Din pacate nici eu nu sunt in masura sa aflu cum si-au finalizat cei doi povestea de calatorie. Am ratat iremediabil momentul - presupunand ca l-as fi putut surprinde printre scaune...
Cat despre poezie... e accidentala si absolut deloc cultivata (dupa cum corect ai observat, Florin). Cand nu am timp sa ma astern la proza, bag niste rime care vin aproape singure si cam asa si raman. Fiorul ala eliptic al exprimarii metaforice imi e strain, din pacate. Dar nici nu ma roade, sa fiu sincera (si cred ca si asta reiese din versuri). Las in seama cunoscatorilor...

Restul clasicilor se afla pe CD-ul cu compilatia respectiva - apreciati, va rog, faptul ca nu i-am insirat pe toti...
Intr-o dimineata i-am oferit Biancai, la micul dejun, si niste bucati de Vivaldi: \"Uf! Iar e muzica asta de casatoreala a Palatului Verde!...\"
Acum nu va imaginati ca am mers in ultimii... multi ani, la vreun concert sau vreo manifestare de acest gen. Imi caut oazele de oxigen, de voie-de nevoie, la domiciliu.

Multumesc pentru primire. Si pentru fursecul de intampinare... Deja zambesc, numai ca-n liniste - imi dorm personajele.