Lorena Popa

Lumina străbate cadrane în timp Și fluturi de noapte zboară spre ea; O stea, un sărut, un nor, un cuvȃnt – Și lumea se-nvȃrte ca frunzele-n vȃnt. Forțate de lacăt, lacrimi

Aș alerga să-ți ating privirea De cerul suferinței mele Și năucită ca un nor de fum M-aș ascunde între șoaptele tale timide… Știu că ești un univers infinit, Știu că buzele tale îmi desenează

Îți păstrez zȃmbetul într-un ocean de amintire Și printre frunzele salcȃmilor arunc cȃte-o privire risipită. Sub frunzele lovite de lacrimi, pămȃntul îmbrățișează iarba

Nu vreau să pierd pașii grăbiți Pe străzile ascunse de nori și ploaie, Nu vreau să pierd privirile crestate De frunzele ce în căderea lor se-ndoaie. Nu vreau să pierd un zȃmbet și un

Luptă cȃnd vrei să înveți un păcat Și dă înapoi cȃnd simți că-l înveți! Plȃngi dacă știi că ai fost uitat Și uită să plȃngi dacă iubești! Crezi în iubire, crezi în

Știu să ating stelele cu vȃrful degetelor Și să desenez copacii cu genele, și frunzele, cu ochii; Știu să colorez cerul cu deschiderea pleoapelor Și știu să adorm în brațele soarelui. Știu

A fi iubită e fermecător, Iar a fi mamă e un lucru sfȃnt; A fi femeie e înălțător, Așa cum toate sunt pe-acest pămȃnt. Un sacrificiu inima lor ne ascunde, Un sacrificiu dus spre

Las gurile să se hrănească cu minciună Și tăinuite printre celelalte cărți, Foșnesc tȃrȃtoare ascunse și cleioase, Lipsite de gură, de hrană cu minciună. Cine întreabă de ce vreau să

Îmi procesează gȃndirea intenții obscure Aș ști că așa sunt mult mai intensă În somn mă întorc și zȃmbesc în suspect Prefer să m-arunc într-un vis neuronic Deși un coșmar e mult mai

Dacă îngerii ar zbura fără aripi, Atunci păsările ar cȃnta fără glas Și norii ar ploua fără apă, Iar soarele ar străluci fără să zȃmbească. Îmi ridic privirea și sorb o picătură de

E cerul alb, e marea tristă, Nisipul roșu se scufundă; Pe mal, o barcă părăsită Așteaptă vȃntul. Și-o alungă. Pe marginile ruginite Un pescăruș se odihnește. Din aripi bat alți

Număr bile de plumb, Număr nori sufocați de lumină Și împletită cu orizonturile largi de soare, Număr cuvinte. Nu suntem oameni sculptați în cenușă, Nu suntem voci funerare… Aducem un vers