Era odată, într-o casă veche,
Un liliac ce nu înflorea nicicând.
Peste poieni stătea de veghe
Și se-apleca la câte-un vânt.
Era acolo, neclintit de vreme
Și își ducea firescul demn.
La geam, stătea
Te-ai zămislit din lut și din pământ,
Un trup fragil din carne și din dor,
Cu pieptul ars de soare și de vânt
Și pulsul cald al propriului popor.
Am visat că ți-au crăpat coastele.
Din pieptul tău
Părinții-i dorm sub cruci, în cimitir,
Iar el rămase singur și orfan,
Copil sărac, cu chipul de martir,
Rătăcitor pe-un părăsit maidan.
La margine de drum, flămând, gonit,
Un câine slab se târâia
LM