Lică, Petrică și Mitică
Prin satul nostru, printre meri și pruni, Trăia bătrânul Lică, om cu mintea trează, Petrică, gospodar cu juninci și porci nebuni Făcea negoț cu vite, cu tact și cu emfază. Iar Mitică, între dânșii,
Genomul din Eden
Iată prima fractură în trupul lumii: Adam strânge în gât un rest din fructul oprit, un nod crescut din vinovăție, ce-a îngropat în țărână ecoul legii divine. Pe gâtul Evei, ca un rever de
Rădăcina castanului
Părinții-i dorm sub cruci, în cimitir, Iar el rămase singur, bietul orfan, Copil sărac, cu chipul blând de martir, Rătăcitor pe-un întins, părăsit maidan. La margine de drum, flămând și gonit, Un
Țara care plânge în tăcere
Te-ai zămislit din lut și din pământ, Un trup fragil din carne și din dor, Cu pieptul ars de soare și de vânt Și pulsul cald al propriului popor. Am visat că ți-au crăpat coastele. Din pieptul tău
Un schimb etern cu florile de liliac
Era o dată, într-o casă veche, Un liliac ce nu înflorea nicicând. Peste poieni stătea de veghe Și se-apleca la câte-un vânt. Era acolo ,neclintit de vreme Și își ducea firescul demn. La geam, stătea
