Liviu Nanu

Narcisa, onorat de vizită. Cît despre \"beautifull\" nu știu ce să-ți răspund, așa o fi avut chef poetul, o fi partea ironică a poveștii, o fi altceva... Cine poate ști ce rotițe se învîrt în mintea unui poet cînd scrie...eu unul nu știu, crede-mă.

Miruna, ai citit bine. De fapt și noi tot un fel de cuvinte sîntem.
Mariana, eu maschez de obicei sensibilitatea prin autoironie sau prin alte mijloace. Nu-mi propun asta, dar așa iese, vine de la sine. De data asta se pare că n-am reușit, dar faptul că ți-a plăcut poemul, mă onorează.

Dacă nu mă înșel aceste articole au fost publicate în mai multe episoade în revista ASTRA, acum cîțiva ani. Un brașovean ar putea să confirme. Oricum, binevenite.

Îl felicit pe Ovidiu și pe Camelia pentru acest eveniment. Adică încep cu ei, fiind autori (și)pe agonia.ro. Aș fi vrut s-o felicit și pe Lory, dar ea oricum nu mai intră pe agonia de cînd e editor în altă parte, așa că vorbele mele s-ar rătăci în eter.

Alexandru, desigur, continuînd în logica asta, nimic nu se pierde. Totul se transformă, sau așa cum zici tu, DEVINE. Onorat de vizită.

Am fost și eu la Gaudeamus. Dar înainte de asta, am trecut pe la Fondul plastic de lîngă Ministerul transporturilor, am cumpărat niște cartoane negre (Bobadile, am rezolvat frate, am înțeles că tu nu ai găsit magazinul) necesare expoziției foto din 1 decembrie. E prima mea expoziție de acest gen și chiar dacă o realizez împreună cu un profesionist (Călin Ștefan Răgălie, redactor pe fotomagazin.ro), tot am emoții. Pe la 17 am ajuns la Romexpo, m-am întîlnit cu o mulțime de colegi de site și nu numai. Am cumpărat și două antologii de la standul editurii, le aveau puse bine, sub tejghea, noroc că am insistat. \"aia roșie, de proză\", le-am spus eu, și băiatul s-a luminat. Lansarea a fost pentru mine un eveniment mai puțin plăcut, dar nu doar pentru mine. Am plecat repede, de fapt se închidea și tîrgul, programul era pînă la 19.00. Noroc cu Florin Hălăkău că m-a dus cu mașina pînă la gară. Mi-am recuperat cartoanele de la bagaje și la ora 22.00 eram ajuns acasă. de fapt am trecut mai întîi pe la spital, colegul meu, Ștefan e medic chirurg și era de gardă, el se ocupă cu montatul fotografiilor pe cartoane. după vreo jumătate de oră în care am disutat toate amănuntele, îmi spuen foarte detașat \"acum să-ți zic și una mai nasoală\" Cine știe, m-am gîndit, s-or fi distrus fotografiile, sau ...am făcut o mutră mirată. Liviu Comșia este la reanimare, îmi spune, a venit cu tensiune 22 și hemoragie digestivă. Așa că m-am dus să văd pacientul englez, care dormea cu acele în mînă. S-a trezit și am vorbit nițel, dar mi-a pierit tot cheful. Acum mi-am revenit, drept pentru care azi am băut trei sticle de \"Stejar\" și patru țuici și am mîncat un borcan de castraveți murați, după care m-am culcat. M-am trezit cu o durere de cap groazică. Așa-mi trebuie, mi-am spus. Dacă mă voi mai atinge eu vreodată de castraveți, cu neamul lor cu tot...

Alice, ai prins ideea, dar asta nici nu mă miră. Onorat de semn.
Mihai, deși ne conversăm rar, mă bucur că nu m-ai uitat. Și mai ales că ți-a plăcut ce-am zis eu aicișa.

Succes Alina! Sînt convins că va ieși un cenaclu deosebit, așa cum ne-ai obișnuit. Sînt alături de voi.

Gabriel, ai atins un puct sensibil. Chiar prea sensibil. Antologia a fost desființată încă de la lansare, este prima dată cînd văd așa ceva. Și de către cine? tocmai de cel care trebuia s-o prezinte, pentru care nu există decît trei scriitori serioși cuprinși în ea, restul ar trebui \"să-și facă meseriile lor\" (citat din memorie). Domnul Lucian Chișu a încercat să dreagă busuiocul, dar răul fusese făcut. Și cînd mi-amintesc că astă vară, la Agigea, ne înghesuiam să cumpărăm cartea domniei sale despre avangardă...unii interesați de ea, majoritatea doar ca gest de politețe, că tot fusese omul invitat.

Tamara, NU E O ELEGIe. Sau, dacă vrei tu...

Anghel, poate îl luăm împreună că tot scriem noi în colaborare. Dar eu tot în Cuba vreau să merg.

Florin, sper să nimeresc locul de lansare, tîrgul este destul de mare, m-ar interesa cartea, eu am deja două lucrări ale Părintelui Ghelasie.

Pînă la urmă trăim într-o țară liberă, fiecare are dreptul la libertatea lui, atît timp cît n-o îngrădește pe a altora. De ce n-ar exista și icoane de toate soiurile, dacă părinții și comunitatea hotărăște așa? Pe de altă parte, biserica s-a implicat întotdeauna în educație, ruperea aceasta (dacă se dorește) nu poate fi făcută dintr-odată. Sînt însă și alte probleme mult mai grave care afectează învățămîntul, poate că ar trebui să punem reflectorul pe ele mai întîi. Mie nu mi se pare normal ca un copil de liceu să învețe 7 ore pe zi și să vină plictisit și stresat de la școală. Toți miniștrii împreună cu secretarii de stat și consilierii au mai adăugat ceva în planul de învățămînt, în funcție de specialitatea lor, asfel că în loc să scoatem tineri pregătiți să ocupe locurile de muncă din UE, ies de regulă niște superficiali cu aere dat total neadaptați. Religia ar trebui să ofere un echilibru, dar așa cum se predă în școli mai mult îndepărtează elevii de această disciplină. Cred că școlile teologice ar trebui să dea mai mare importanță pedagogiei și psihologiei școlare. Nu e suficient să ai har, pentru a-ți apropia elevii, mai ales într-o sală de clasă, unde colectivul este eterogen. Spun asta în cunoștință de cauză, n-aș vrea să generalizez, mă refer doar la cazurile (destul de numeroase) cunoscute.

Anghel, cîrciuma încă mai există, deși majoritatea clienților s-au mutat în alte localuri mai primitoare. Am frecventat-o și eu cîndva, și asta m-a determinat să îmi fac din ea propriul meu Macondo, un loc inventat și totuși real, cel puțin prin impresia pe care încerc s-o las cititorului. Mă gîndesc să public aceste povestiri și să cîștig Nobelul pentru literatură cît mai sînt în viață, apoi să emigrez în Cuba, să beau rom și să fumez trabuce.

Vă mulțumesc pentru comentarii. Da, un vis poate lua locul realității, în filosofia Chan (japonezii îi spun zen) există astfel de povestioare. Cum este cea cu fluturele de exemplu, atît de cunoscută încît n-o mai povestesc aici.

Da, Lucian, parcă așa se zice despre autoironie, că e un semn al înțelepciunii. Dar eu nu cred în asta, dacă ai știi cîte prostii am făcut la viața mea... Nu le mai enumăr, că mi-e rușine. Onorat de vizită.

Discursul tău liric, mai ales partea finală, mi-a amintit de o poezie de-a mea postată prin 2002, \"Viața ca o cățea\". Este o pură coincidență, tema fiind atît de folosită în literatură. Se pare că la cele două întrebări pe care ți le pui în primele două strofe, găsești un răspuns în ultima, așa cum este și normal. Citit, plăcut.

Felicitări pentru această cronică, Tudor o merita, îl consider unul dintre cei mai talentați și mai maturi poeți de pe site. Din păcate nu am decît o singură carte semnată de el.

Florina, din cînd în cînd mă mai joc și eu cu versul clasic. Și uneori mai spun și mici adevăruri, dar și minciuni.
Onorat de trecere și semn.

Text bun. dar eu tot mă-ntreb: ce se-ntîmplă dacă o încalci?