Liviu Nanu

Eu cred că sublimarea în poezie este semnul talentului. Și eu tot încerc dar de foarte puține ori îmi iese. Felicitări!

Un poem sensibil care poate fi citit (la fel de bine) în cel puțin două chei: matern și de dragoste. Spre șansa (și alintul) cititorului.

Cum spunea și Radu mai sus, poemul se adresează unui public țintă și, recitat într-un anumit context poate avea efect artistic. Autorul dovedește curaj revenind pe cărări umblate/bătute. Oricum, moda revine dar ea trebuie pe alocuri reinterpretată într-o altă cheie. Cred că ar trebui să mergi înainte pe drumul ăsta, dacă există talent nu va duce într-o fundătură.

Păcat că textul acesta are atât de puține vizionări și niciun comentariu. Găsesc un ton elegiac temperat, "garnisit" cu metafore, poate nu atât de șocante cum s-ar aștepta cititorii mai tineri (și mai grăbiți).
Am reținut:
"întunericul ca o cafea tare
te ține treaz în fața nefericirii"
"să ne tatuăm
semne pline cu noapte"
"pețitoare tăcerea avea gânduri bune cu noi"

citit, plăcut

Ce bine că mai există și critică de întîmpinare. Felicitări!

Un sonet frumos. Lipsește un "a" corectează. te rog.

Uneori, în cele mai cumplite momente apare un licăr. Nici nu se poate altfel. Atît, doar că trebuie să ai ochii deschiși pentru a-l percepe.
citit, plăcut, mai ales partea a treia.

"liniștea cea de uitare"
"drumul către ea cea zare"
"Privirea ce a tremurat cu râvnă"
"Stam nemișcat, cu ochii cât pomeții"

Am exemplificat doar 4 versuri pentru care poezia a ajuns la atelier. Desigur, are și alte scăpări dar nu stau să fac o analiză pe text.

succes și inspirație!

Nu-mi propun să fac o analiză amplă pe text, nici nu cred că aș fi în stare, mai ales după comentariul domnului Victor care l-a citit în cheia corectă. Citind (pînă la capăt) am rămas cu senzația că aș fi privit printr-un caleidoscop. Imagini inedite, construcție simetrică și repetitivă, un amalgam bine gîndit de stări, care, toate au reușit să transmită o emoție. Pentru cine este dispus s-o primească, desigur. Eu am empatizat cu autorul și asta înseamnă că mi-a plăcut poemul.

cu scuze pentru deranj,
anton

Cine are răbdare și citește textul pînă la capăt (din păcate observ în ultima vreme și nu doar aici, pe agonia, o grabă în lecturare) descoperă momente de lirism autentic, e drept, ascunse cu talent printre răbufniri și frustrări din viața de zi cu zi, să le spunem, oarecum gazetărești. Dar realitatea ne inundă, nu putem face abstracție de ea și dacă toate supărările le-am putea converti liric ar fi o imensă poezie în jurul nostru.
Am apreciat tot textul
dar mi-au plăcut în special câteva pasaje pe care aș dori, cu permisiunea autorului, să le scot în evidență.
"ne luăm la întrecere ne jucăm de-a cine clipește primul
îi spun rîzînd doamne nu te pune cu disperarea celui învins
oricît i-ai da
el tot mai are tupeul să-ți ceară"
"noi ne-am domesticit într-atît în preajma lui dumnezeu
că nu mai suntem în stare să ne alegem singuri
luptele"
"cred doar că există un moment nesfîrșit de tandrețe
în care trecem cu mîna prin părul celor ce nu mai sunt
ca și cum am decoji grîul"
și desigur nota de autoironie care face deliciul lecturii

cu scuze pentru deranj,
anton

emilian îți răspunsesem într-un comentariu mai lung dar între timp am fost deconectat și mi-e prea lene să-l reiau. În esență îți spuneam că nu avem nicio șansă să vindem eu mașina și tu icoana. Eu pentru că, deși trăim într-o lume a vitezei, nimeni nu s-a arătat interesat de bolidul meu care atinge 790 km/h. Și nici tu nu prea ai șanse cu icoana decît dacă, printr-o minune, autorul ei devine celebru peste noapte. Și poate avea soarta timbrului cu Nadia la bîrnă din care lipsește bîrna, drept pentru care i-a crescut exponențial valoarea.
Ești un comentator cu experiență și un scriitor inspirat, de aceea apariția ta, fie și critică pe un text de-al meu, nu poate decît să mă onoreze

Mi-ar fi plăcut să empatizez cu autoarea prin intermediul poemului ei, mai ales că în urmă cu o săptămînă am trecut și eu printr-o experiență foarte tristă în familie. Din păcate nu am reușit, textul mi s-a părut patetic, deși e construit cu migală. Radu a reușit să argumenteze mai bine, eu n-aș avea răbdarea lui. Și da, versul cu păsările salvează poemul, chiar dacă am avut și eu un sentiment de deja vu.
Cu toate acestea, consider că autoarea are potențial și talent și aștept de la ea poeme frumoase pe care abia aștept să le citesc.

cu scuze pentru deranj,
anton

"cai verzi pășteau liniștea mea"
"e un privilegiu să te strecori printre straturile acestui meninge imens"
"călărindu-ți teama ca pe un dragon muribund
ce se târăște prin aorta tot mai îngustă a lumii"
Sper să nu fiu înțeles greșit, tot poemul mi-a plăcut dar versurile subliniate mi s-au părut demne de reținut.
Îmi place că, fără să dezvolți inutil discursul liric, ai reușit să induci o emoție cititorului, așa cum cred că eu că ar trebui să facă orice poezie de calitate.

Cu scuze pentru deranj,
anton

Să-l vedem, pipăim, citim...
succes!

- pomii împovărați de ani
- bătaia vântului molcom al serii
- razele apusului
- toamnele târzii ale copilăriei
- vântul turbat al nopții
- roua amintirilor
- manivela mașinii timpului
Părerea mea personală este că aceste figuri de stil (unele cu atributul în genitiv) încarcă nejustificat textul și diluează mesajul.
șindrila colibei, prunii bunicului și fundul paharului nu se pun, dar accentuează ceea ce am spus mai sus. Cu toate astea poemul e frumos și ai reușit să menții un echilibru și să transmiți un fior liric.

Cu scuze pentru deranj,
anton

Nu mulți poeți se încumetă la un astfel de demers liric pe bază de dialog și foarte puțini cărora să le iasă. Unul era Sorescu, de pildă.
Mi se pare un poem bun, a reușit să mă prindă prin simplitate și discurs.

Citit, plăcut

citit, plăcut
Am remarcat:
"să vorbească prin tine o iubită mai veche
cu glasul stins ca o cruce spălată de ploaie"

versul cu tramvaiele cred că este în plus

"să iubești o femeie cu ochii copilului
care a desenat prima oară o casă"

și ultima strofă, în întregime chiar dacă rima involuntară (sper) "strângă-plângă" m-a zgîriat puțin la ureche

cu scuze pentru deranj,
anton

Felicitări! Din păcate nu pot ajunge la eveniment și pentru asta mor de ciudă. Cartea însă va ajunge și în biblioteca mea, de asta sînt convins.

Primele versuri nu m-au convins dar am avut răbdarea să citesc poemul pînă la capăt și nu mi-a părut rău. E o rimă involuntară (podea-prevestea) care, în umila mea opinie, nu prea dă bine.
"atârnai goală de palmele mele aruncate în piept"
"cohorte de vraci consultau trupurile celor coborâți
în cohorte de limbi" - două dintre momentele lirice care m-au atins

o lectură plăcută

Cu scuze pentru deranj, anton

Autoironică, adică mi-a plăcut. Și dacă mi-a plăcut, m-am gîndit să las și eu un semn umil, poate singurul.

cu scuze pentru deranj,
anton