Liviu Nanu

Și pentru mine a fost o lectură plăcută. Plăcută și sinceră. De unde rezultă că poetul/poeta nu trebuie să poarte neapărat masca tristeții sau a neînțelesului. Așa cum cred unii, din păcate.

Ah, mi-e necaz pe Vladimir ăsta...:) tocmai voiam să remarc ultima strofă, care susține în opinia mea tot textul și el mi-a luat-o înainte. Co o singură formulare nu prea sînt de acord \"...pe care trebuie să o...\". Nu spun că prima parte e slabă, însă mi se pare prea elaborată, încărcată.

Mihai, onorat de trecere și comentariu. Se pare că uneori intrăm în rezonanță.
Dana, ideea de copertă e foarte bună. Acum rămâne să stabilesc dacă acesta va rămâne titlul cărții, mai am și alte variante. Mulțumesc.

Dacă aș fi fost cîrcotaș aș fi spus: bleah! și ce dacă? La o lectură grăbită textul pare bun, cînd stăm să analizăm poezia mai îndeaproape sar în ochi cîteva construcții mai puțin reușite, chiar inestetice, începînd cu titlul. Eu cred că autoarea (care recunosc, are talent) s-a grăbit tare să-și expună liric un gînd probabil mai vechi ce-i da tîrcoale și n-o lăsa să doarmă și ne-a pus în față o poezie într-o primă formă, neprelucrată artistic. Dar hai să exemplific versurile cu pricina de care făceam vorbire, versuri care ar trebui să suporte operații de lifting estetic: \"Poeții nu ar trebui să fie vreodată atinși\", \"Poeții nu ar trebui să fie vreodată auziți\", \"Uneori se mai întâmplă să treacă un poet pe lângă noi\" (autoarea ar trebui să renunțe ori la \"uneori\", ori la \"se mai întîmplă\" sau și mai corect ar fi să reformuleze tot versul), \"Poeții nu ar trebui să poarte vreodată un nume\" (s-a mai spus, și încă mai frumos).
Și pentru că pe la început declaram că nu mă consider cusurgiu, am întîlnit și cîteva imagini frumoase, demne de reținut, de la care ar trebui reconstruit eșafodajul liric: \"Degetele lor au miros de hârtie coaptă\" și prin strofa a treia ceva, mai precis ideea cu schimbările din atmosferă.

Iată zic eu, iată am în față un text deosebit. Chiar dacă perfectibil ca formă, el îmi tranmite ceva, o emoție. Poate am intrat eu în rezonanță cu sriitura ta...poate că avem experiențe comune...și eu caut mormântul tatălui meu și din an în an mi-e parcă tot mai greu să-l găsesc...
Ce cred că ar putea suferi mici modificări: \"se poate să fie...\" - aș tăia \"se\", \"viața aia în care...\" - aș tăia \"aia\".
Felicitări pentru poezie, am s-o păstrez într-un \"colț\" al inimii mele aproape rotunde.

Camelia, versul citat de tine \"o zi=o victorie\" este așa cum ai sesizat unul dintre punctele de sprijin ale textului. Un fel de axă (doar e plasat la mijlocul poeziei și nu la final, ca o morală) în jurul căreia se învârt alte idei. Și se nasc unele întrebări. Cum ar fi: dacă o zi=o victorie, noaptea ce este? înfrîngere poate? sau antrenament pentru luptă, sau cine știe? rămâne ca fiecare să găsească rezolvarea pe care o dorește. Sau pe care o merită. Onorat de comentariu și apreciere. Sărbători fericite!

Nu e adevărat Andrei, de vină nu sînt busolele. De vină sînt blondele. Și fantomele alea ale fericirii/supărării/iubirilor trecute/dezamăgirii stau mai mult prin apartamentele noastre decît pe corăbii olandeze. Plăcută lectură.

Stimată doamnă,
Sunt convins că vă urcați în tren, nu așa cum insinuează prin exprimare directă și fizică soțul dumneavoastră. Am aflat după unele cercetări cu metode specifice că mirosul de care amintiți în scrisoarea/epistola/reclamația/plângerea dumneavoastră provine nu atât de la brânză cât de la zerul în care este transportată. Acest subprodus rezultat din procesul de fabricație, nu este comercializat, însă cu cât produsul final (brânza, adică) e mai îmbibat cu lichid, cu atât cântărește mai mult, ceea ce face ca surplusul de greutate să fie transformat în bani (tot lichizi și ei) conform teoriei lui Marx din Capitalul, când vorbea despre valoare și profit. Dar despre aceasta în alt capitol.

Revin. În concluzie se vede că ai condei, dar te și grăbești puțin, probabil din cauza vârstei. Spor la scris, sper să nu te simți atacată de comentariul meu. Mă simt dator în calitate de coleg de site să spun ce cred în sprijinul autorului. Dacă te deranjează nu voi mai comenta pe textele tale.

Pentru o poezie cu rimă cred că e reușită. Are prozodie, idee și chiar câteva imagini frumoase. Rima însă e forțată pe alocuri(libertate-noapte)alteori facila (osteniți-călătoriți, trist-Crist, semn-lemn, lor-dor) si chiar predicat-predicat (frământă - se-avântă).
Mai sunt câteva \"forje\" (\"sinistra fugă\", \"astă noapte\")
Am remarcat versul \"Pun viselor de mâine glugă\", strofa a doua și ultima.

Eu sper să vină onomasticul la Iași. Felicitări Ioane, să aduci și cartea. Felicitări Maria pentru articol!

Monica, eu sper că varianta asta e mai bună. Frumos haiku, se potrivește cu textul.
Andrei - onorat de vizită și comentariu. Mă bucur că ți-a plăcut așa transpirat/nădușit/asudat.

Cred că textul poate fi perfectibil, deși mie îmi place și așa. La un text așa mic, repetarea unor cuvinte poate dăuna. Nu mă gândesc la \"ore\" care prin repetarea lor duc la o figură de stil, ci la \"acele\" din versul 1 al strofei a doua care ar putea lipsi sau doar sugerate. Cum spuneam, mi-a plăcut poezia iar finalul îmi pare bine gândit.

Adrian, faptul că te regăsești, fie și parțial în versurile mele nu poate decât să mă bucure.
Andule, ai dreptate. Și totuși trebuie să te corectez. Ai exagerat procentul de transpirație, ce ai citit aici e scris la prima mână (de obicei scriu mai mult de 10 variante la un text) și m-au costat 10 minute din viață.
Oricum dacă deschizi din nou pagina asta (deși nu văd moticul pentru care s-o faci) vei avea în fața ochilor varianta nr. 2 (tot săracă în metafore) mai mult o parabolă aș spune, fără să exagerez.

Ciudat sau poate nu, poezia m-a trimis la modelul de ilustrate pentru leneși în care îți alegeai varianta (e. sînt la mare/munte; mă/ne simțim bine/rău/formidabil; mai am/numai am bani; te/nu te mai iubesc...). Bine scrisă, mai puțină emoție, mai multă forță/prețiziune însă.

Domnu\' Tristian, faptul că nu m-ai ignorat e o mare cinste pentru mine. Vorba aia, (o știi și matale) \"înjură-mă dar nu mă ignora\". Dacă nu te-aș cunoaște aș zice că ți-a căzut greu șprițul și ți s-a tocit ironia. Dar nu e așa, nu? Hai maestre, spune-mi că n-am dreptate.

Eu nu știu prima variantă, dar asta îmi place. Poate cîteva cuvinte în plus (acut de exemplu mi se pare inutil).
Și primul vers cred că poate fi schimbat, \"cu atâta...\" mi se pare o exprimare ciudată, mai puțin poetic. În ansamblu mi-a plăcut.
La mulți ani!

Poezia e frumoasă până la strofa a doua (inclusiv). După aceea devine patetică și conjuncturală. Cititorul trebuie să simtă un fior, o emoție, dar când autorul intră în amănunte și explică, parcă se pierde din vrajă. Tot ce era de înțeles se putea înțelege din primele două strofe.
Vorbim aici de poezie și nu de jurnal sau fapte de viață.
Pentru primele două strofe ai o stea de la mine.
Și un La mulți ani!

Ei, acum e altceva. Aproape perfect corectat. Pot spune că mi-au plcut strofele 2 și 3.

Lucian, noi ne știm, părerea mea despre cum scrii cred că o cunoști. Tocmai de aceea te rog să pui și diacritice, poezia e bună, dar de ce să riști ca un cititor grăbit sau puțin distrat să citească din greșală \"catâr\" în loc de \"catar\", pardon \"câtar\". Ba nu, \"cațar\". Am nimerit-o, nu? Uite-așa se poate pierde fiorul și ideea unei poezii. Eu am întâlnit chiar într-o carte, la \"Cântec șoptit\" de Zaharia Stancu, în loc de \"măguri\" scria \"măgari\". S-a dus dracului toată vraja.