Liviu Nanu

Stimată doamnă,
Sunt convins că vă urcați în tren, nu așa cum insinuează prin exprimare directă și fizică soțul dumneavoastră. Am aflat după unele cercetări cu metode specifice că mirosul de care amintiți în scrisoarea/epistola/reclamația/plângerea dumneavoastră provine nu atât de la brânză cât de la zerul în care este transportată. Acest subprodus rezultat din procesul de fabricație, nu este comercializat, însă cu cât produsul final (brânza, adică) e mai îmbibat cu lichid, cu atât cântărește mai mult, ceea ce face ca surplusul de greutate să fie transformat în bani (tot lichizi și ei) conform teoriei lui Marx din Capitalul, când vorbea despre valoare și profit. Dar despre aceasta în alt capitol.

Revin. În concluzie se vede că ai condei, dar te și grăbești puțin, probabil din cauza vârstei. Spor la scris, sper să nu te simți atacată de comentariul meu. Mă simt dator în calitate de coleg de site să spun ce cred în sprijinul autorului. Dacă te deranjează nu voi mai comenta pe textele tale.

Pentru o poezie cu rimă cred că e reușită. Are prozodie, idee și chiar câteva imagini frumoase. Rima însă e forțată pe alocuri(libertate-noapte)alteori facila (osteniți-călătoriți, trist-Crist, semn-lemn, lor-dor) si chiar predicat-predicat (frământă - se-avântă).
Mai sunt câteva \"forje\" (\"sinistra fugă\", \"astă noapte\")
Am remarcat versul \"Pun viselor de mâine glugă\", strofa a doua și ultima.

Eu sper să vină onomasticul la Iași. Felicitări Ioane, să aduci și cartea. Felicitări Maria pentru articol!

Monica, eu sper că varianta asta e mai bună. Frumos haiku, se potrivește cu textul.
Andrei - onorat de vizită și comentariu. Mă bucur că ți-a plăcut așa transpirat/nădușit/asudat.

Cred că textul poate fi perfectibil, deși mie îmi place și așa. La un text așa mic, repetarea unor cuvinte poate dăuna. Nu mă gândesc la \"ore\" care prin repetarea lor duc la o figură de stil, ci la \"acele\" din versul 1 al strofei a doua care ar putea lipsi sau doar sugerate. Cum spuneam, mi-a plăcut poezia iar finalul îmi pare bine gândit.

Adrian, faptul că te regăsești, fie și parțial în versurile mele nu poate decât să mă bucure.
Andule, ai dreptate. Și totuși trebuie să te corectez. Ai exagerat procentul de transpirație, ce ai citit aici e scris la prima mână (de obicei scriu mai mult de 10 variante la un text) și m-au costat 10 minute din viață.
Oricum dacă deschizi din nou pagina asta (deși nu văd moticul pentru care s-o faci) vei avea în fața ochilor varianta nr. 2 (tot săracă în metafore) mai mult o parabolă aș spune, fără să exagerez.

Ciudat sau poate nu, poezia m-a trimis la modelul de ilustrate pentru leneși în care îți alegeai varianta (e. sînt la mare/munte; mă/ne simțim bine/rău/formidabil; mai am/numai am bani; te/nu te mai iubesc...). Bine scrisă, mai puțină emoție, mai multă forță/prețiziune însă.

Domnu\' Tristian, faptul că nu m-ai ignorat e o mare cinste pentru mine. Vorba aia, (o știi și matale) \"înjură-mă dar nu mă ignora\". Dacă nu te-aș cunoaște aș zice că ți-a căzut greu șprițul și ți s-a tocit ironia. Dar nu e așa, nu? Hai maestre, spune-mi că n-am dreptate.

Eu nu știu prima variantă, dar asta îmi place. Poate cîteva cuvinte în plus (acut de exemplu mi se pare inutil).
Și primul vers cred că poate fi schimbat, \"cu atâta...\" mi se pare o exprimare ciudată, mai puțin poetic. În ansamblu mi-a plăcut.
La mulți ani!

Poezia e frumoasă până la strofa a doua (inclusiv). După aceea devine patetică și conjuncturală. Cititorul trebuie să simtă un fior, o emoție, dar când autorul intră în amănunte și explică, parcă se pierde din vrajă. Tot ce era de înțeles se putea înțelege din primele două strofe.
Vorbim aici de poezie și nu de jurnal sau fapte de viață.
Pentru primele două strofe ai o stea de la mine.
Și un La mulți ani!

Ei, acum e altceva. Aproape perfect corectat. Pot spune că mi-au plcut strofele 2 și 3.

Lucian, noi ne știm, părerea mea despre cum scrii cred că o cunoști. Tocmai de aceea te rog să pui și diacritice, poezia e bună, dar de ce să riști ca un cititor grăbit sau puțin distrat să citească din greșală \"catâr\" în loc de \"catar\", pardon \"câtar\". Ba nu, \"cațar\". Am nimerit-o, nu? Uite-așa se poate pierde fiorul și ideea unei poezii. Eu am întâlnit chiar într-o carte, la \"Cântec șoptit\" de Zaharia Stancu, în loc de \"măguri\" scria \"măgari\". S-a dus dracului toată vraja.

În fiecare dintre noi se dă o luptă, există un permanent conflict între două sau chiar mai multe părți. Conștientul nostru ne spune că suntem de partea bună a baricadei, că dovedim de fiecare dată fiara, balaurul sau altfel de lighioană cu care ne luptăm asemenea unui Sfânt Gheorghe călare și îmbrăcat în platoșa sa strălucitoare, asemenea unui Don Quijote, cum se spunea într-un comentariu. Dar dincolo de conștient oare nu se schimbă termenii, nuanțele? Subconștientul nostru operează cu același sistem de valori? Nu e o noutate, acest conflict a fost dezbătut de mulți cu mai mult sau mai puțin talent. Asiaticii au și ei teoriile și filosofia lor, nu vă mai plictisesc cu principiul TAO și alte ying-yang-uri (sau ying-yangi?) poate mai aproape de realitate, unde nu întotdeauna binele învinge, unde chiar dacă ziua balaurii (dragonul, zmeul, lighioana, și alți eroi negativi) sînt învinși, noaptea renasc cu noi forțe. Dar care e binele și care e răul? Iată că ne întoarcem la prima întrebare, care poate fi și o temă de meditație, uneori granița dintre ele este abia trasată. Bine că există amândouă, altfel nu ar mai exista luptă, mișcare. Și dacă nu e mișcare nu e nici viață, așa cum tot eu vă povesteam în altă parte (sportul național).
Vă mulțumesc pentru semnele lăsate la textul meu dragi prieteni. Prieteni, nu? :)

Și dacă aș fi cusurgiu n-aș avea ce să reproșez acestui text. Poate doar \"zidurile uitării\" și \"pîine neagră\", prima formulare fiind întîlnită mai des, a doua din cauză de nene\". Frumos text, Ioana, așa cum sunt majoritatea pe care le scrii. De citit.

Mi-ar trebui prea mult timp să exemplific aici tot ce mi-a plăcut. Așa că doar voi aminti câteva versuri și metafore care m-au marcat.
\"clipa jupuită de frumusețe plouă\"
\"...prinse în țintarul
schilod al heruvimilor cu trâmbiță\"
\"...athanorul
unor dorințe mai lungi decât aripa
îngerului...\"
\"să despletim pustiul în fire de nisip
beau din apa răzbunării unui zelot
merg pe o cale din sandale și trepte
șarpe mușcându-și coada până la sânge
într-o încordare de arc slobozind umbre\"
\"dumnezeul de serviciu al mântuirii
unui întreg neam de femei neiubite\"
și tot așa. Am amețit. Inițial mi-am spus că aici sunt cel puțin trei poeme, textul e încărcat de metafore care, culmea nu-l face mai greoi ci dimpotrivă.

Un text interesant, chiar plăcut. Cam multe genitive însă.

Mai trebuie lucrat la rimă, la prozodie, la idee, la formă, la fond și puțin la editare, după virgulă se lasă spațiu, de exemplu.

Mulțumesc pentru invitație. Anul acesta mi-am propus să particip la Virtualia. De fapt mi-am mai propus eu dar nu m-am putut ține de promisiune. Dacă nu apare nimic neprăvăzut, voi fi acolo pe 21. Puneți sticlele de Cotnari la rece. Sec și alb să fie :)

Întregul poem mi-a plăcut. Am reținut însă cîteva versuri și metafore: \"înainte ca ziua să mi se lipească de buze\", \"eu rămăn aici...cu ferestrele mele desenate pe nord\" și vreo 2 metafore din strofa a doua \"pe încheieturi esența cuvintelor\", \"poem fără margini\". Sînt și cîteva versuri discutabile dar ele nu scad din valoarea textului.