Liviu Nanu

Ioane și eu am astigmatism, da\' să nu spui la nimeni că gagicile cred că port ochelari doar așa...să par telectual.
Vasile, nu mai știu cine spunea că nu crede în generații, ci în scriitori. Mare dreptate avea. Vezi, în gașcă e mai simplu, mai apari într-o antologie, o revistă...
Adrian îți dau dreptate. Cred că nu ai înțeles altceva din textul meu. Eu sînt unul care scrie pe unde apucă, în tren, metrou, la budă...

Din primele două strofe am reținut coconul și fructul interzis, poate insuficient exploatate. Ultimele două strofe mi-au plăcut în întregime. Sau aproape, \"Ci-mi voi tăcea...\" sună puțin ciudat.

Silvia, dacă tot s-a scris în ultimele zile despre poeți, poezie, destine poetice etc. am zis să încerc și eu, ce mă-sa...ce eu să fiu mai prost? Așa am trecut-o la personale, n-o puteam considera creație poetică. Iar optimismul ăla de care vorbești acolo e un fel de rînjet. După ce calci cu pantoful nou în rahat, urmează, firesc, să te calce și mașina pe bombeu. Onorat de vizită.
Florin, chiar așa perfect, zici? lasă că apar și cusurgiii, eu unul m-aș face singur praf, așa de rău sînt. Vorba unuia, dacă aș putea m-aș mușca singur de cur.

Mai sus într-un comentariu, florin asemăna poezia ta cu filozofia zen, sau mă rog, cu discuțiile dintre maestru și discipol. Aceeași impresie mi-a creat și mie, dar nu m-a trimis la literatura chan ci mai degrabă la grădinile zen din Japonia.

Un text interesant, chiar frumos. Doar strofa a treia mi se pare cam în plus.

Nicolae, eun cocktail, ai dreptate, un amestec de idei, de imagini care se contrazic uneori, de acolo și oximoronicul și șvarțenegărul cu final trist. Onorat de trecere.
Virgil, bibemus ăla s-ar vrea să spună să bem ca papii, dar nu mai sînt sigur pe latina mea, oricum nu contează în melanjul ăsta al meu. Am corectat acolo, ai avut dreptate, deși intenționat pusesem, mai departe era o oarecare explicație a demersului meu.

În ciuda unor tendințe ce se doresc moderne, poezia ta își păstrează feminitatea și candoarea. Am citit-o cu plăcere. Interesantă ideea cu jumătatea de vină.

Uite, mi-am amintit ce mi se spunea mie cînd o luam razna. Că am fluturi la mansardă. Sau alte lighioane. Plăcută lectura.

Și pentru mine a fost o lectură plăcută. Plăcută și sinceră. De unde rezultă că poetul/poeta nu trebuie să poarte neapărat masca tristeții sau a neînțelesului. Așa cum cred unii, din păcate.

Ah, mi-e necaz pe Vladimir ăsta...:) tocmai voiam să remarc ultima strofă, care susține în opinia mea tot textul și el mi-a luat-o înainte. Co o singură formulare nu prea sînt de acord \"...pe care trebuie să o...\". Nu spun că prima parte e slabă, însă mi se pare prea elaborată, încărcată.

Mihai, onorat de trecere și comentariu. Se pare că uneori intrăm în rezonanță.
Dana, ideea de copertă e foarte bună. Acum rămâne să stabilesc dacă acesta va rămâne titlul cărții, mai am și alte variante. Mulțumesc.

Dacă aș fi fost cîrcotaș aș fi spus: bleah! și ce dacă? La o lectură grăbită textul pare bun, cînd stăm să analizăm poezia mai îndeaproape sar în ochi cîteva construcții mai puțin reușite, chiar inestetice, începînd cu titlul. Eu cred că autoarea (care recunosc, are talent) s-a grăbit tare să-și expună liric un gînd probabil mai vechi ce-i da tîrcoale și n-o lăsa să doarmă și ne-a pus în față o poezie într-o primă formă, neprelucrată artistic. Dar hai să exemplific versurile cu pricina de care făceam vorbire, versuri care ar trebui să suporte operații de lifting estetic: \"Poeții nu ar trebui să fie vreodată atinși\", \"Poeții nu ar trebui să fie vreodată auziți\", \"Uneori se mai întâmplă să treacă un poet pe lângă noi\" (autoarea ar trebui să renunțe ori la \"uneori\", ori la \"se mai întîmplă\" sau și mai corect ar fi să reformuleze tot versul), \"Poeții nu ar trebui să poarte vreodată un nume\" (s-a mai spus, și încă mai frumos).
Și pentru că pe la început declaram că nu mă consider cusurgiu, am întîlnit și cîteva imagini frumoase, demne de reținut, de la care ar trebui reconstruit eșafodajul liric: \"Degetele lor au miros de hârtie coaptă\" și prin strofa a treia ceva, mai precis ideea cu schimbările din atmosferă.

Iată zic eu, iată am în față un text deosebit. Chiar dacă perfectibil ca formă, el îmi tranmite ceva, o emoție. Poate am intrat eu în rezonanță cu sriitura ta...poate că avem experiențe comune...și eu caut mormântul tatălui meu și din an în an mi-e parcă tot mai greu să-l găsesc...
Ce cred că ar putea suferi mici modificări: \"se poate să fie...\" - aș tăia \"se\", \"viața aia în care...\" - aș tăia \"aia\".
Felicitări pentru poezie, am s-o păstrez într-un \"colț\" al inimii mele aproape rotunde.

Camelia, versul citat de tine \"o zi=o victorie\" este așa cum ai sesizat unul dintre punctele de sprijin ale textului. Un fel de axă (doar e plasat la mijlocul poeziei și nu la final, ca o morală) în jurul căreia se învârt alte idei. Și se nasc unele întrebări. Cum ar fi: dacă o zi=o victorie, noaptea ce este? înfrîngere poate? sau antrenament pentru luptă, sau cine știe? rămâne ca fiecare să găsească rezolvarea pe care o dorește. Sau pe care o merită. Onorat de comentariu și apreciere. Sărbători fericite!

Nu e adevărat Andrei, de vină nu sînt busolele. De vină sînt blondele. Și fantomele alea ale fericirii/supărării/iubirilor trecute/dezamăgirii stau mai mult prin apartamentele noastre decît pe corăbii olandeze. Plăcută lectură.

Stimată doamnă,
Sunt convins că vă urcați în tren, nu așa cum insinuează prin exprimare directă și fizică soțul dumneavoastră. Am aflat după unele cercetări cu metode specifice că mirosul de care amintiți în scrisoarea/epistola/reclamația/plângerea dumneavoastră provine nu atât de la brânză cât de la zerul în care este transportată. Acest subprodus rezultat din procesul de fabricație, nu este comercializat, însă cu cât produsul final (brânza, adică) e mai îmbibat cu lichid, cu atât cântărește mai mult, ceea ce face ca surplusul de greutate să fie transformat în bani (tot lichizi și ei) conform teoriei lui Marx din Capitalul, când vorbea despre valoare și profit. Dar despre aceasta în alt capitol.

Revin. În concluzie se vede că ai condei, dar te și grăbești puțin, probabil din cauza vârstei. Spor la scris, sper să nu te simți atacată de comentariul meu. Mă simt dator în calitate de coleg de site să spun ce cred în sprijinul autorului. Dacă te deranjează nu voi mai comenta pe textele tale.

Pentru o poezie cu rimă cred că e reușită. Are prozodie, idee și chiar câteva imagini frumoase. Rima însă e forțată pe alocuri(libertate-noapte)alteori facila (osteniți-călătoriți, trist-Crist, semn-lemn, lor-dor) si chiar predicat-predicat (frământă - se-avântă).
Mai sunt câteva \"forje\" (\"sinistra fugă\", \"astă noapte\")
Am remarcat versul \"Pun viselor de mâine glugă\", strofa a doua și ultima.

Eu sper să vină onomasticul la Iași. Felicitări Ioane, să aduci și cartea. Felicitări Maria pentru articol!

Monica, eu sper că varianta asta e mai bună. Frumos haiku, se potrivește cu textul.
Andrei - onorat de vizită și comentariu. Mă bucur că ți-a plăcut așa transpirat/nădușit/asudat.