pătrățică

Nanule, se pare ca ne-a lovit pe amandoi poemul alegoric drept in moalele capului! Nu stiu de ce dar eu cel putin de sambata de la Deko am inceput sa-mi amintesc de farmecul acesteia... sau de farmecele acesteia, daca stai sa te gandesti ca acest \"declic\" mi-a fost provocat de o lectura de si din \"pustoaica\" Adriana Popp. Mi-a placut,
Bobadil.
P.S. In ultima strofa ai o \"confuzie temporala\" inutila zic eu si care creaza o oarecare confuzie a lecturii:
\"la care deja e pusă o cruce
încă de cînd m-am născut\"
cred ca \"la care e pusa o cruce / inca de cand m-am nascut\" ar fi suficient.

Andule, mulțumesc pentru semn și sugestie.
Apropos, prietenii îmi spun Liviu sau băi antoane, în funcție de caz.

Buna remarca!
Voi adopta expresia \"bai Antoane!\" ca \"Liviule\" iti spuneam oricum :-). Oricum, am inteles, voi renunta la \"Nanule\", dar cu o explicatie tot iti sunt dator: eu am un var (mai mare ca mine cu vreo opt anisori buni) cu care am copilarit prin Ardeal si mama-mama ce mai bantuiam muntii si dealurile! Pe el il cheama Octavian, dar toti ii spuneam \"Nanu\" de la faptul ca, fiind copil, asa zicea el \"ciocanul\" (care era o scula foarte utilizata la tara :-) \"nanul\". Deci, \"Nanu\" mie imi este un apelativ pe cat de drag pe atat de familiar.
Bobadil.

Andule, copilul meu spunea ciocanului \"tito\", dar asta e altă poveste. În general nu-mi explic poeziile, dar aici e musai s-o fac. E vorba tot de un vis, firește. Se făcea că urcam cu telescaunul la Releul din Parîng, știi tu, la Petroșani. Acolo e un fel de haltă, în dreptul unei cabane \"Căsuța din povești\". Mereu mi-am propus să ajung și acolo, dar niciodată n-am avut ocazia, ba ploua, ba mi-era lene, ba aveam bagaje. Îmi plăcea că erau desenate pe fațadă personaje din povești, mai ales din Albă ca zăpada. Cînd mai ajung pe acolo o să fac și niște poze.

Ei da. A fi sau a nu fi. Fiecare cu pătrățica lui în pătrățica colectivă. Oare se schiază și acolo? A început sezonul?

\"- ți l-am jelit fă și p’al tău zice una
- să fie sănătos, nu mai e al meu\" imi aminteste de un dialog in care nevasta zice ca nu are nevoie de condoleante ca sotul oricum trebuia sa moara. foarte interesant, imi place!

un poem in esenta trist, incerci copilaria dar stii ca ea nu te mai primeste si te doare, timpul nu iti mai lasa alternative, nu iti permite sa alegi! tot incerci sa gasesti o solutie pentru a scapa de destin, dar cu cat il sfidezi mai tare, su atat te afunzi mai mult in el. un poem placut, liviu!

ionELLA.

Ella, abia acum am citit comentariul tău și îmi pare bine că ai remarcat timida mea încercare lirică. Mai ales partea citată de tine, adică una dintre ideile pe care se sprijină.