Jurnal
Cîți prieteni am?
(în agendă)
3 min lectură·
Mediu
Am fost pus de mai multe ori în fața unei situații pe care n-am putut s-o rezolv, nici măcar s-o explic. Căutam un număr de telefon în memoria mobilului meu și am dat peste nume de care nu-mi mai aminteam, și altele cîteva aproape identice, repetate de patru sau cinci ori. Firește că mă întrebam atunci: cine să fie oare RodicF? Sau MihB? SorinI? Sau cei șase Radu fără nici o altă indicație în plus? E posibil să-i fi notat în grabă și de atunci să nu fi vorbit niciodată cu persoana respectivă. Dar cum m-aș descurca dacă de exemplu mă sună Fel. H? Cel mai probabil este o doamnă sau domnișoară Felicia, dar cîte Felicia cunosc eu? și de unde? ce i-aș răspunde dacă m-ar apela prietenește cu „Ce mai faci Liviule? Mi-ai rezolvat problema aceea”? sau alt apelant, Florin, care să-mi aducă aminte că-i datorez ceva. Ce anume? Voi fi pus în situații penibile din care nimeni, nici serviciile de telefonie mobilă nu mă pot scoate, asta în cazul în care aș apela la ele. Majoritatea telefoanelor mobile (sau cel puțin cele pe care le-am avut) nu-ți permit să scrii în agendă decît un număr limitat de litere, astfel că dacă vrei să-ți notezi numele noului prieten Dombrovski Haralambie (am ales un nume la întîmplare) vei fi silit să cenzurezi din numele lui și să ajungă în final Domb.H sau HarDom (?!), ceea ce nu m-ar ajuta deloc, în cazul în care nu mai vorbesc cu el o perioadă îndelungată. Ar fi o soluție: să-i sun eu și prin întrebări discrete să-mi dau seama cine sunt. De exemplu: sărut mîna, domnișoara Mihaela? Domnișoara Mihaela ar putea fi o persoană în vîrstă, poate chiar văduvă, cu copii studenți, dar sunt aproape convins că pe o femeie ar deranja-o mai puțin statutul social, în măsura în care cochetăria feminină ar avantaja-o. O adolescentă s-ar ofusca dacă i-ar spune cineva „Doamnă”, chiar cu majuscule. Mai dificil ar fi cu numele neutre, gen MihB, de exemplu. O fi o Mihaela sau un Mihai? Dacă este Mihaela, de ce i-am prescurtat numele? Din lipsă de litere? Nu, aș fi avut loc. Din grabă? Din dorința de a ascunde de cineva identitatea? Se pare că totuși am ascuns față de mine, eu sunt cel în dificultate. Dar dacă este persoană masculină? Atunci îl sun, îi spun „salut Mihai” (dacă nu cumva o fi Mihnea sau Mihuț) și îl întreb imediat, fără să-i dau răgaz, „ce mai faci?”. Așa că astăzi mi-am luat inima în dinți și l-am sunat pe SorM, mergînd la sigur. Dacă este Sorin îmi va răspunde un bărbat, dacă este Sorina, sigur va fi o voce feminină. Voi conduce discuția astfel încît din primele întrebări să mă lămuresc cu cine vorbesc. Zis și făcut. Mi-a răspuns un bărbat. Alo, zic. Sorin? Sunt eu Liviu, ce mai faci, domnule? Iar el mi-a răspuns: Liviu? Aha. Care dintre ei?
0135.935
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Liviu Nanu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 486
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Liviu Nanu. “Cîți prieteni am?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-nanu/jurnal/164685/citi-prieteni-amComentarii (13)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Un zâmbet și o sugestie: cumpără-ți o agendă dintr-acelea vechi, cu alfabetul pe dreapta. Ar fi eficientă, singurul inconvenient fiind doar faptul că trebuie să o cari după tine. Dar ce nu face omul pentru a evita confuziile... Gelu.
0
o proza aparent savuroasa, daca urechea mea muzicala nu ar sesiza nuantele fin alunecate ce se percep de-aici..
daca e sa mergem in prelungirea gandului si sa spunem ca noi suntem de fapt suma partilor ce ne constituie, apar cativa bemoli aici..
danaluistefan. tu asa sa ma scrii acolo. cat e el de lung. eu am rabdare, cata vreme tu scrii. imi doresc din suflet sa nu ajung sa-ti fiu pe lista, \"una dintre\". zambesc putin acum..(diez).
Linea
daca e sa mergem in prelungirea gandului si sa spunem ca noi suntem de fapt suma partilor ce ne constituie, apar cativa bemoli aici..
danaluistefan. tu asa sa ma scrii acolo. cat e el de lung. eu am rabdare, cata vreme tu scrii. imi doresc din suflet sa nu ajung sa-ti fiu pe lista, \"una dintre\". zambesc putin acum..(diez).
Linea
0
Bine surprinsa realitatea!Unii din noi nici atunci cand apelam un numar nu stim sa ne recomandam.De aceea spun \"sunt Florina\" sau sa arat ca stiu \"Florina Stan ,te suna\"!
0
În agenda mea: Liviu Nanu
Semnează: Ela
Oricât vei fi prieten, eu aud numele tău liviunanu. :)
Ela
Semnează: Ela
Oricât vei fi prieten, eu aud numele tău liviunanu. :)
Ela
0
A fost ciudat cum ai descoperit (desi cu siguranta stiai deja) ca pana la urma cunostiinta de cauza nu e totdeauna eterna, sau pe o perioada indelungata, e doar temporala, cum de la un moment dat ajungi sa-ti uiti si numarul de telefon! Oare atunci cum te vei suna si te vei intreba unde sunt cheile de la masina ?
Si sincer am patit si eu asa,si in afara de asta iti mai dau bataie de cap si \" X \" -urile in agenda,care parca se inmultesc ca ciupercile dupa ploaie, cred ca mai bine ma apuc de numarat guri de canal!
Mi-a placut enorm ! cu bine!
Si sincer am patit si eu asa,si in afara de asta iti mai dau bataie de cap si \" X \" -urile in agenda,care parca se inmultesc ca ciupercile dupa ploaie, cred ca mai bine ma apuc de numarat guri de canal!
Mi-a placut enorm ! cu bine!
0
\" Iar el mi-a răspuns: Liviu? Aha. Care dintre ei? \"
hahahahahaha,
domnule Nanu, suntem in secolul 20, era tehnologiei.. va recomand un Ipod cu touch screen memorie 500 megabytes, eventual un telefon mobil cu display suplimentar, astfel limitarea nu va mai fi o problema.. dar atunci, cand veti vrea sa ascundeti un nume/numar, cum o veti face ?
raman la parerea ca un carnetel si un pix face minuni :)
cu respect
hahahahahaha,
domnule Nanu, suntem in secolul 20, era tehnologiei.. va recomand un Ipod cu touch screen memorie 500 megabytes, eventual un telefon mobil cu display suplimentar, astfel limitarea nu va mai fi o problema.. dar atunci, cand veti vrea sa ascundeti un nume/numar, cum o veti face ?
raman la parerea ca un carnetel si un pix face minuni :)
cu respect
0
Mă întreb io cum apar acolo?
Hmm!
0
Nanule prieteni tai sunt nenumarati, inca de la prima poezie.
0
Într-adevăr, la asta încep să se rezume \"prietenii\". Liste prescurtate și nume rapid uitate. Vreo două-trei numere le țin totuși minte de zeci de ani. Deși acolo unde sînt nu mai pot fi apelați.
Aș avea ceva bibliografie pentru prietenia fără \"keep in touch\", dar bănuiesc că o știi.
Aș avea ceva bibliografie pentru prietenia fără \"keep in touch\", dar bănuiesc că o știi.
0
Dragii mei (din agenda sau nu), comentariile voastre ma fac sa cred ca am atins un subiect general, de care ne lovim cu totii (de fapt asta am si urmarit, chiar daca am exagerat putin). Da, pixul si agenda clasica sint sfinte, dar aici intervine alta minunatie, pe care o voi descrie intr-un \"personal\" viitor, deja scris si publicat ca si acesta la o rubrica (picatura de cerneala) saptaminala. Pe scurt e vorba de faptul ca primesc anual agende care ramin necompletate. Si cind am nevoie le iau in ordine cronologica. Acum de exemplu sint la anul 1995. Onorat de vizite si comentarii.
Ionuț, mulțumesc pentru atenționare.
Ionuț, mulțumesc pentru atenționare.
0
Cu placere domnule Liviu, sper sa nu fie luat in nume de rau. Era o atentionare sub forma de gluma. :) Eu mi-am dat seama ca era o greseala neprevazuta, altii ar fi considerat-o altfel.
Cu respect,
Cu respect,
0

M-a amuzat!