Păcatul...

L-am strîns tare în pumn, să-i curgă tot sîngele, toată viața... îmi intrară unghiile în carne și stîngeam fără încetare. Durerea nu mă oprea ci și mai puternic simțeam nevoia de a ucide neputința... Am strîns pînă ce sîngele meu se contopi cu sîngele lui, urletele mele cu ale lui, deznădejdile mele prin deznădejdile lui au trecut. Mi-am mușcat limba pentru a nu-i pronunța numele. Mi-am sfîșiat hainele ca pînă și sudoarea să-l acopere... l-am lăsat, într-un tîrziu, holcăind în propria-i mizerie. Clipe, ore, zile... ani, poate. Și abia atunci, l-am văzut ridicîndu-se, scuturîndu-și mîinile și picioarele, iar după un oftat scurt se ridică și mă privi în ochi cu uimire. Tăcerea mea pătrunse tăcerea lui, suspinul lui, suspinele mele... Lacrimile ni se uscaseră lăsînd doar o vagă urmă albă. Ne-am îmbrățișat de parcă nimic, absolut nimic nu ar fi fost între noi.