liviu dascalu

Mult absurd, dar prea putin umor. Absurd academic. Multa cumintenie. Regizat cu destula arta, dar decorul e cel vechi, piesa nu s-a schimbat nici ea.

asdf, mi-am schimbat lentilele, la sugestia ta. Doar ca nu e vorba de lentilele de la ochelari, m-am dus la un observator astronomic. Eu, obisnuit cu haiku-ul facut din imagini vazute cu ochiul liber, am crezut ca aici e vorba de \"vazut\" abstractii, \"idei\". Ceea ce nu e cazul, mi-a picat si mie fisa, in fine.
E un haiku umoristic. \"Imposibilul\" nu e o fictiune logica, aici, iar poemul nu elucubreaza despre esente platonice. E vorba despre imposibilitatea de a vedea \"raurile lunii\", foarte simplu spus. Apropierea realizata prin lentilele de care vorbeam apropie acele rauri pana cand ajung sa planeze in atmosfera ca niste... pasari.
Foarte amuzant. Nu mi-au placut niciodata rebusurile si nici integramele (dar mi-a placut I. Barbu).
Mi se pare ca doar asdf a prins ideea. Ceilalti au recurs la autosugestie.

Mai intai, voi spune ca Horia mi se pare un excelent epigramist. Haiku-urile mi se par proaste in raport cu anumite standarde ideale. Neajunsul major al poeziilor tale mi se pare calofilia, frumosul prezent la un nivel foarte superficial, comun, accesibil. Cineva spunea ca un poet care nu spune ceva nou este imoral. Duritatea criticii mele vine din laconism, doar. Daca as avea spatiu si timp, as scrie comentarii kilometrice in care sa justific amanuntit judecatile mele critice, sa le ambalez in introduceri pline de tact samd.
Mi-e dor de porcul lui Claudel, de trandafirii lui care exista spre a fi mancati. Grohaiala unui purcelus plin de viata deranjeaza doar nobletea de mana a doua a unui auz simandicos. Un poet haiku trebuie sa priveasca realul sub toate aspectele cu aceeasi atentie plina de iubire, sa ne invete sa privim altfel realitatea.
Nu consider ca trebuie sa tac atunci cand o poezie mi se pare neinspirata. De regula ofer directii, solutii, trebuie sa ne ajutam intre noi. Sa invatam impreuna, prin dialog. Marcel Petrisor nu va invata niciodata nimic, va scrie pana la sfarsitul zilelor la fel: incolor, insipid, inodor, monoton.
Mag: nu am dat cu parul. Am incercat sa ma pun in postura celor care citesc si nu comenteaza. Sa fie oare lipsiti de darul cuvantului, oare nu au opinii? De regula, scriu comentarii cei care vor sa laude, vor sa impartaseasca bucuria lor cu autorul. Dar lucrurile sunt intotdeauna relative. E posibil, la limita, ca toti cei care nu comenteaza sa ofere, prin acest refuz al dialogului, o bila neagra. Eu sunt un purtator de cuvant, poate. Sa faci critica negativa nu e un capriciu, e doar gestul de a ridica stacheta. Imi pare rau ca nu am parte de acelasi gen de critici, la poeziile mele, de fapt. Indiferenta e raul cel mai mare, pe acest site, nu atitudinile intrasigente.

Cine iti citeste haiku-urile, fara sa stie prea multe despre acest gen literar, va crede ca sunt un fel de picturi pe boabe de orez, care pot starni mirarea doar datorita aspectului tehnic, migalei. In rest, imaginea, pe un bob de orez, trebuie sa fie conventionala, nepermitand prea multe artificii.
Greseala! Aceste haiku-uri nu sunt haiku-uri. Basho spunea ca un poet haiku scrie de la trei pana la cinci poeme intr-o viata. Un maestru haijin va scrie vreo zece. Ti-am citit majoritatea poeziilor: inca nu ai produs un haiku.
Mi se pare de-a dreptul ridicola grafia ta in tot felul de culori. Pe hartie folosesti carioca, creioane colorate si alte asemenea? Te asigur, nimic din toate acestea nu le va ajuta.

O scanteie de viata -raza-, moartea vesteda a florilor. Imaginea mi se pare buna, iar poemul are acea minima tensiune necesara unui haiku.

A propos de \"raurile luminii\" de care vorbeste Magul: un vers dintr-o poezie din adolescenta - \"lumina din noapte/ ca abur din cafeaua tare/ patrunzi in mine/ rotire/ ca un ucis in ape curate\" -.
Imi pare bine ca am deschis un dialog, ca l-am facut pe Mag sa ne vorbeasca. asdf, e, desigur,o problema de optica; dar eu nu vad, inca, \"idei\", in haiku, poate altadata, cu alte lentile. Stefana, poemul lui Blaga e foarte frumos.
Nexus, astept si alte haiku-uri de la tine. Poate ca in timp o sa inteleg gramatica poemelor tale scurte.

Makarov, nu Mihalkov. E psihanalizabil, adica scuzabil.

Finalul, sugestie: in loc de stanca, mot bun pentru peisaje romantice, mai bine bolovan. Dar nu merge nici bolovan. Cine are o sugestie, fara misto, pe bune? Poate ca merge, totusi. Mihalkov rimeaza cu Oblomov, iar Oblomov era un fel de zeu otios, sau poate ca era doar otios si atat. Si greu de urnit, ca o stanca. Dar atunci ultimul vers e ca o ilustrata. Trebuie sa gasim ceva subtil.
Cu totii ne aducem aminte de numele nostru secret, cand citim vreun autor; poezia se deschide bine, face apel la experienta noastra de cititori.
Detasarea poeziei imi place. E credibil construita.

Blaga spunea despre poezia lui Barbu e o pasare care se tot inalta, pana acolo unde, nemaiavand aer, cade. Spunea, nu scria, asa ca din auzite... (si nici nu ar avea dreptate).
Aici, \"imposibilul\" este o astfel de pasare, \"raurile lunii\" e zona spre care tinde. Haiku-ul e o poezie prea scurta, nu e loc sau timp pentru incarnarea acestor fictiuni.
Parerea mea.

Erwin Rohde se intreba (fara rost) care e originea ideii de suflet la greci, si spunea ca visul si betia. Daca se mai gandea un pic, ar fi zis: ideea de sufletel a aparut la adolescenti, in crizele de amor.
Atat despre fantoma din masina.
Proza ta are farmec si viata, ca toate celelalte texte despre adolescenta ale tale.

Cred ca omer are dreptate, e stridenta referinta la Regele Pescar. Cand am scris-o, eram facil si exploatam un detaliu biografic al muzei celei din carne si oase, pe care o cheama ca si pe Bobby Fischer. Promit sa ma mai gandesc la amanuntul acesta.
Multumesc pentru compliment. Daca pana si unui homofob...
Pentru mine, Almosnino e intr-adevar un clasic. Ii voi posta niste texte in cel mai scurt timp. Sper ca textul cu cuvinte in germana, care ii apartine, nu a pus probleme insurmontabile; in fine, pentru necunoscatori, versul \"ich zaehle die tage\" inseamna \"numar zilele\". In rest, din clasici am luat barbianismul din al treilea vers, apoi, \"ochii tai ca doua leziuni erotice\" e o parafraza a unui vers de-al lui Ion Caraion. \"te quiero verde\", Lorca. Ultimul vers nu e din Lautreamont, totusi.
Marius Toma, ma bucur ca iti place Beatles. Sunt niste clasici, e adevarat.
Pentru omer si Toma: mi-ati dat o idee buna, poate ca pe viitor voi practica intertextualitatea si cu textele voastre anemice. Capusa fiind, nu fac mofturi la sange.
Stefana, textul meu nu depaseste granitele poeziei. Nu e dincolo, e dincoace. Sunt destul de smart ca sa recunosc o bila neagra. Dar ca document psihiatric, poate fi interesant, probabil: in acelasi text fantazez asupra mortii cuiva, incit la autoerotism, \"urlu\" si numar in nemteste, spun lucruri inavuabile, in mod normal (\"ma gandesc la fundul tau rece, iubito\") si altele. Cine ar fi asteptat asa ceva, din partea unui pedant scriitor de haiku-uri?

Bla, bla, bla.

Ai dreptate, ma gandeam sa-i pun titlul \"singuratate\", dar mi s-a parut oarecum impudic, ba chiar si repetitiv. Merge mai bine \"singuratate\"?

Imi place ideea cu purcelusul zburator. Ma flateaza.

Gata cu grohaiala. Am schimbat versul.

Strica perfectiunea clasica a haiku-ului, dar e necesar: un \"si\" in ultimul vers. Si azi ma cutremur...

Intelepciune obosita, pe care ar fi trebuit sa o justifice un stil mai alert.
Astfel scrisa, povestirea comunica adevarul tautologiilor, adica nimic.
Daimyo este chiar magistrul, dialogul final e unul cu sine, femeia fara chip este alteritatea desfiintata, fara spatiu in fata expansiunii goale a eului daimyo-ului, calugarul imaginar e o masca goala a magistrului. Tristetea de a fi acelasi ar fi trebuit sa fie subiectul povestirii mele. Sau tristetea stapanului din Fenomenologia lui Hegel, care, inconjurat de sclavi, nu mai are alteritatea in raport cu care sa-si afirme identitatea specifica. Insa textul ramane la nivelul portretelor superlative ale \"intelepciunii\".

Tot citind poeziile tale, am gasit-o pe asta, in care iti regasesc tonalitatea caracteristica, verva. Dupa data postarii acestei poezii s-au cam pierdut.

Ma bucur ca poezia mea te inspira, Stefana. Si aici, si la comentariul la ultima poezie a lui omer, ai scris niste versuri foarte bune. Sper ca o sa profiti de \"vana\" asta, si o sa ne dai si altceva de citit.
Omer, de data asta m-am lasat purtat de niste refrene din Toparceanu si Dimov. Ma bucur ca ti-a placut coctailul.

Un accent de Naum, ceva din bonomia cu care se lupta cu \"pohezia\". O naturalete destul de bine construita.