liviu dascalu

\"sampanii\"
o sampanie, doua sampanii
o bere, doua beri

Iti propun un exercitiu logic: sa inlocuim cuvantul \"sampanie\" din versul tau: \"sampanii/ in ferestre/ albastru-verzui\" devine \"beri/ in ferestre/ albastru-verzui\". Ce rezulta: o imagine interesanta, un fel de bere...ranceda, ceea ce e clar ca nu gasesti in realitate. Deci, o imagine noua.
Dar altceva ma intereseaza: in versul modificat, te gandesti cu siguranta ca e vorba de doua sticle de bere, altfel ai fi spus doar: berea. Cand spui \"sampanii\" te referi la doua sticle de sampanie? Nu cred, e prea prozaic, nu-i asa?
Ce ar fi, atunci? O greseala de logica, o licenta, sa admitem, cu titlu provizoriu. Cand te referi la apa ca fiind acel element chimic prezent pe pamant, folosesti \"apa\" ca o notiune singulara. Cand te referi la sampanie ca bautura, o identifici, la fel, printr-o notiune singulara. La intrebarea \"ce bautura preferi?\" nu raspunzi prin \"sampaniile\", sau \"berile\", ci prin \"sampanie\" sau \"bere\".
Notiuni precum \"sampanie\", \"bere\" nu se comporta la fel ca \"strugure\", \"mar\". Felul in care isi decupeaza referinta din mediu este diferit. Nu poti identifica \"strugurele\" sau \"marul\" de pe pamant, ca o substanta unica, ci doar cate un mar, cate un strugure. Cu sampania lucrurile stau altfel: te poti referi la \"sampanie\" ca o singura substanta.
Ce efect special realizezi folosind aceasta licenta logica? Nici unul. Doar ca \"sampania/ in ferestre/ albastru-verzuie\" ofera doar stangacia unui epitet insolit. Pe cand la plural devine Pohezie, adica forma de limbaj deasupra regulilor logice.
Nu zic, poate fi, dar ceea ce conteaza este balanta castiguri-pierderi de sens. Castigurile sunt nule, prin aceasta licenta.

In rest, poezia e prea plina de tot felul de disperari ,foarte contrastante pe un fond domestic -\"tricoteaza\", \"borcane mici\", \"sampanii\" (chiar), \"stilou\"- .
\"razboiul gandit de altcineva\": un eveniment, Evenimentul insusi, este un simplu joc de limbaj, nu-i asa? La limita, ar putea fi chiar o greseala de logica sau o elucubratie - toate fiind gandite (rau sau bine) de cineva, de altcineva. Ce aflam nou, din punct de vedere poetic, despre razboi? Nimic. Are vreo legatura \"razboi\" cu celelalte elemente ale poeziei tale? Nu.
Combinatia de verde si albastru din imagine mi se pare pur si simplu stridenta. Repeta stridenta de sensuri din planul cuvintelor. De aceasta data, sunt de acord, poezia are legatura cu imaginea.

O perceptie foarte interesanta a spatiului, timpului. Pare ca le-ai gasit o dimensiune in plus.
Nu poate fi poezie, intr-adevar. Poeziile se fac din cuvinte. Tu pui in imagine insasi tacerea.

o pasare demonstrand o teza matematica
o pasare facandu-si numarul

aparitia lucrurilor fermentand
in aerul gol ca o bicicleta (in
extazul gol ca o bicicleta)
tu taci

mortii isi dau foc
precum preotii budisti
imitand ploaia
cuvintele lor acopera orizontul

Sorescianism in limbaj ivanescian, aici. Nu ca as avea ceva cu M. Sorescu. Ce observ este ca esti in cautare, explorezi suprafete. In poemul precedent, mi se pare mie, e vorba de banalitatea gen Harms.
Faci nota discordanta in peisajul site-ului. Majoritatea celor de pe aici cauta expresii frapante, violent conceptuale pentru banalitatea insasi. Tu iti asumi banalitatea si cauti umanul, iar uneori preferi sa faci anti-literatura, ca de ex in The Blue Bus, si sa ramai la banalitate (corolar stilistic: gradul zero al scriiturii).
Sa revin: la Harms, pe langa banalitate si anti-literatura, mai gasesti o calitate rara a experientei, instantaneul, experienta pura a prezentului; corolar uman - inocenta, puritatea privirii, a sesizarii exterioritatii-. Grotescul si absurdul sunt momentele de forta ale lui Harms, cele in care proza lui capata consistenta; noi preferam sa-l definim, de aceea, pe Harms, prin absurdul/grotescul sau specific. Desi poate ca prin exercitiul de umilinta al scriiturii este el mai interesant: prin asumarea banalitatii ca teren de experienta literara.
La M. Ivanescu, la fel, gasim un fel de anti-literatura, oroarea de Metafizica, in poezie, de Stil, de Metafore, samd. Si prin asumarea cotidianului tern este el un mare poet; corolar uman - melancolia bacoviana, mai pura (la Bacovia, putin alcoolizata, pe filiera baudelairiana).
Probabil ca ai alte referinte, insa eu te inteleg prin acestea. Si ma bucur sa gasesc un scriitor atat de deosebit, pe site. Poate ca voi fi in stare, peste un timp, sa izolez, din scrierile tale, un alt fel de absurd, un alt gen de banalitate. M-as bucura sa continui ce ai inceput in \"Poveste monotona ii\", adica sa nu ai prejudecata starilor dezumanizante. Sa recurgi la umor si duiosie. Harms si Ivanescu s-au temut sa experimenteze in aceste zone (ma refer la combinatia lor). Gogol, Petre Stoica ti-ar putea fi parteneri de dialog, nu?

Am sa fiu consecvent in a da comentarii in care sa fie vadita lipsa mea de cunostinte in materie de visual poetry (cum am auzit ca se cheama specia de arta in cauza).
Ma deranjeaza ceva la imagine: cuvintele sunt raspandite aparent fara rost (a se intelege: fac generalizari din obisnuinta, in realitate sunt constient ca vorbesc doar pe intelesul tovarasilor de la carciuma). Nu sunt o cheie pentru imagini, si nici invers. Poate vine domnul Ioan Dan si-mi spune ce lentile trebuie sa iau, cum trebuie sa-mi modific perceptia. Descifrez doar tenta ludica: cerculetul in jurul caruia sta scris \"ochii mei\", diferentele de grafie si de culoare ale cuvintelor, cuvantul \"perpendicular\" care vine perpendicular pe alt cuvant. Dar acest ludic nu-mi da o stare ludica. Imaginile sunt prea reci si ma inhiba. As fi preferat sa vad textul scris, ca altadata, intr-o parte a imaginii.

In schimb, textul imi place, intrucat gasesc imagini cu adevarat noi. E un peisaj greu de realizat - tarmul, noaptea- intrucat luminile noptii nu au prestigiul celor ale zilei, si nici nu-ti ofera o paleta prea bogata.
\"pe celalta fata a noptii/ zapada cazand sarata\" e o imagine foarte reusita. Am sa strivesc, inca o data, corola de minuni a poeziei, explicand-o. \"Zapada\" este un substitut de lumina (lumina fiind mediul obisnuit al poeziei). Versul functioneaza nu in registru vizual, ci in cel tactil. Zapada are drept conotatie: puritate; \"sarat\" trimite la \"lacrimi\"; impreuna creeaza un efect catartic. Peisajul sumbru e o punere in scena a suferintei; secventa catartica este, astfel, necesara, si poemul trebuie considerat o elegie incriptata.
\"valurile/ firimiturilor tale de certitudini\" e un vers ce confera densitate reprezentarii suferintei - experienta nu a cunoasterii, ci una care pune, tocmai, in criza certitudinile, care le da o tenta de derizoriu.
\"zeul\" e o contra-imagine, in general. Dar apare intr-un vers, \"zeul purta in buzunare/ pastile albastre/ fericirea\", o concentrare de cotidian profan si dezumanizat in acelasi timp: fericirea a ajuns, din preocupare a filosofilor sau vestitorilor vreunei credinte, o problema de gasire a formulei chimice potrivite. Sentimentul de dezolare nu e un capriciu, o emotie fugara, e o stare ce intra in logica experientei cotidianului.
Finalul este concluzia necesara a acestei poezii despre dorul de insingurare.

Silvia Caloianu mi-a atras atentia asupra versurilor \"lasa-te incet/ pe genunchii mei zgariati de teama\", eu il receptasem in alt registru decat cel al perceptiei cotidiene. E o metafora nu a tandretei, cat a vulnerabilitatii, care refuza sa fie obiect al dorintei/tandretei in masura in care gesturile care le contin implica o luare in posesie imaginara. Sentiment contradictoriu (nevrotic), in masura in care expresia refuzului tandretei implica in acelasi timp o alta varietate a aceluiasi sentiment. In acest punct o poezie devine ceva interesant: cand se strecoara printre principiile logice.
\"friptura in sange a buzelor\"
\"sarutul cu alge la mijloc\"
\"inima cu chipul maro\"
\"genunchi zgariati de teama\"
sunt imagini cu totul noi si foarte consistente.
Imi mai place, la acest poem, ca imaginile nu se topesc intr-un dicteu automat, mai precis, ca te desprinzi de cliseul autenticitatii legat de dicteu, si ca oferi un balans interesant intre fragmentele de subconstient si partile rationalizante -lucru sesizat foarte bine de Silvia-. E un fapt care da senzatia de echilibru, de detasare stilistica.

Problema mea cea mai actuala este ca nu pot corecta o greseala la un text introdus de mine in Biblioteca Virtuala. Ar trebui sa existe aceasta posibilitate.
Repet ca modulul de cautare functioneaza f. prost.
Inainte se vedea din strada cine e in chat room. Si de aia veneau multi acolo. Acum nu mai intereseaza pe nimeni.
Am auzit ca vor fi doua pagini: cu gradati, si cu \"ciurucuri\". Tare ma tem ca majoritatea celor avizati vor trece direct pe pagina a doua. Rugaminte: nu-i lipsiti de public pe cei mai iubiti scriitori de pe site. Ma gandesc la posibilitatea ca vor ajunge sa fie cititi ca autorii consacrati, doar in accese de curiozitate nostalgica. Mai ales daca printre \"ciurucuri\" vom gasi autori ca mopete, Clement, ecraseur, costel, calimero et co-epigr., si inca vreo cativa.

Din greseli de tastare repetata, am introdus dubluri fara text la doua dintre poeziile lui Almosnino. Va rog, stergeti-le! E rau ca autorul care introduce texte in Biblioteca Virtuala nu mai are control asupra lor, uneori se comit greseli.

Almosnino e un maestru al conciziei si sugestiei. Ma atrage, in particular, felul extrem de personal in care interpreteaza arta haiku-ului. Din modestie, si spre a nu provoca dezbateri inutile, nu si le-a numit astfel.

Aici vedem un poet calofil. In poemele lungi, in special \"si eu deasupra asezarilor fericite\", il vedem intr-o dezlantuire suprarealista de o rara acuratete a re-darii imaginilor, fara nici un scrupul privind \"frumusetea\", si ne-cautand in mod programatic vreun \"concret\" trambitat de la tribunele poeziei revolutionare. Imaginile se succed precum norii filmati si derulati rapid. Sau precum in REM. Febrilitate derivata dintr-o secreta, ne-clamata dezolare.

un poet cu mainile manjite
de noapte
isi acopera cu ele ochii

tot mai aproape
de sine
un copil sufland abur in ferestre

plangand tot mai repede
un om se risipeste in peisaj
totul curge pana si durerea

Suprarealismul nu e doar o analiza a unei trairi - ceea ce face poezia din traditia romantica si simbolista -; e si o experienta. Lasand initiativa cuvintelor (\"metoda\" lui Mallarme, urmata mai cu seama de suprarealisti) te confrunti cu zone posibile ale lirismului neexplorate.
Sub pretextul visului, aduci in poezie elemente considerate nepoetice, faci sa participe o mai mare arie a cotidianului. Daca emotia, in poezia romantica sau cea simbolista (pana in poezia pura, la Mallarme, Valery) e mai degraba interiorizata, inchisa asupra sa, in suprarealism existi in plina exterioritate. Emotia e proiectata asupra intregului univers. Visul, iti repet, e un alibi.

sunt doar un cititor bulimic
orcat as incerca sa ma justific
sa scuipi un sandvis intertextual
pentru mine, sa stiti, e caz penal

Sper sa aveti intelegere in privinta epigramelor mele stangace. Eu, cel putin, stiu cand sar calul.
Si totusi, raman la parerea ca epigramele lui Viorel sunt uneori in tuse prea groase (acuza mea ramane o judecata critica, oricat de putin m-as pricepe la epigrame).
Cat despre aluzia la propriile epigrame, reflectam asupra propriei slabe putinte.
Nu obisnuiesc sa spun \"Nu mai scrie\", ci doar: mai ia o pauza. E o diferenta importanta.
Despre bascalie: romanii au ridicat-o la mare arta. Mai precis, cei mai aproape de balcani. In Ardeal exista o sensibilitate usor diferita. Un mare critic literar ardelean, Ion Negoitescu, considera intreg teatrul caragialian o mare ... bascalie, si il critica pe considerente nu formalist-morale, ci in urma unei reactii de sensibilitate.
Ca sa fiu sincer, nu imi placeau emisiunile lui Viorel, rasul meu (caci mi se intampla sa rad) era mai degraba silit. Am fost surprins sa gasesc in el si un scriitor de mare sensibilitate.
Sper ca m-am facut inteles, si mi-ati gasit circumstante atenuante pentru accentul hiper-critic (care nu a mers, nu-i asa, pana la atacul la persoana).

tot sarind voios peste parleaz
ma credeam don Quichotte
salvand printese, fara ragaz;
but I missed one more shot

mereu cu pusca pe umar
de la o vreme incoace
vazand o gaita facandu-mi ocol
n-am rabdat si, zelos, am tras: in gol

Ioanide, cred ca e cazul sa mai faci o pauza. In ultima vreme ai produs mai mult porn epigrame, iar in cazul de fata o intepatura lipsita de umor. Contrar impresiei generale, haiku-ul si epigrama, genuri scurte, nu sunt si facile din aceasta cauza.
Eu mi-am dat seama cam tarziu, si am fabricat cateva epigrame la care am ras singur. Norocul meu e ca nu m-a auzit nimeni.

Imi cer scuze, am provocat o neintelegere: poemul de sus imi apartine, e datat din anul 101 din calendarul suprarealist, colectia toamna-iarna. Acum s-ar putea sa fie demodat, dar nu importa.

Victoria, imi faci un compliment. Dar, de fapt, noi doi suntem din cei foarte putini care stiu cine a fost G. Almosnino. Asa ca nu e un compliment prea ostentativ.

Pan, regret nespus situatia incomoda in care te-am pus. Te asigur ca nu intentionez sa ma specializez in plagiate, fie ele din Somnoroase pasarele sau Brise marine. Biblioteca Virtuala nu functioneaza la mine intrucat nu am dreptul sa introduc autori noi. Mi-ai face un mare serviciu, si nu doar mie, cred, daca i-ai adauga numele. Sa indraznesc sa-ti multumesc anticipat, pentru bunavointa?

Cosmine, nu trebuia sa te deranjezi, zau asa. Atat efort pentru nimic?! Ca sa intelegi o poezie suprarealista nu e nevoie de transpiratie, de aplicatii cu creionul in mana si alte cele. E nevoie de lectura si atat. Cu timpul, vei intelege. Iti dau o cheie: acest gen (fiindca nu e doar o epoca revoluta in ist. poeziei, suprarealismul) e asemanator muzicii, nu picturii figurative. Cand o sa am chef, o sa-ti povestesc pe larg cum inteleg eu suprarealismul.

\"minime cunostinte in domeniu\"

Stiti prin ce se verifica faptul ca dl. Ioan Dan are \"cunostinte in domeniu\"? A, nu prin capacitatea de a face un comentariu tehnic, prin asocieri cu alte poezii vizuale, alti autori, moduri de a construi imaginea samd. Singurul mod in care se manifesta aceasta cunoastere este folosirea unui ton arogant. Este aici un sofism implicit: in lipsa de argumente cat de cat inteligibile, faci apel la \"argumentul\" autoritatii. Ridicol este ca autoritatea este... el insusi.
Domnule Ioan Dan, constat ca nu ai nimic din sobrietatea unui om de idei care traieste in SUA. Tot balcanic, dai repede in clocot si in bascalie.

Nu pretind ca sunt expert in vreun domeniu anume. Tot ce fac este sa-mi dau cu parerea, incercand sa aduc argumente de fiecare data. Acest site nu este o revista literara, unde ar avea loc doar parerile criticilor consacrati. A ma acuza ca imi dau cu parerea este o incalcare a eticii dialogului de pe acest site.

Va rog mult de tot, lasati-ma sa postez cateva poeme de George Almosnino. Imi pare rau ca recurg la stratagema asta, dar altfel nu se poate. Imi cer scuze pentru deranj.

da, mult zgomot pentru nimic.

Sanda, te rog citeste-mi cu atentie mesajele: nu am facut altceva decat sa spun ca niste figuri de stil nu sunt reusite. \"imaginatia obosita rau de tot\" e a cititorului care nu poate sa sara la stacheta ridicata de aceasta poezie: \"Ceri prea mult de la imaginatia cititorului prin aceste versuri\". Nu-mi retrag nici una din celelalte judecati:
\"afroditele care ma adulmeca\" nu-mi spun nimic;
\"viseaza-mi un vis\" mi se pare o repetitie inutila poetic; unele repetitii adancesc o senzatie, nu e cazul;
de ce fluturele? de ce atati fluturi, in poezie, si nici un carabus? Onirismul auto-declarat al poetei este o varietate baroca a imaginarului poetic; in acest sens trebuie inteleasa aluzia mea la baroc; Dimov e cel mai mare poet baroc din poezia romana.

Horia: nu sunt ardelean, m-ai prins! Esti formidabil!
\"imaginatie obosita rau de tot\" nu e o formulare de mahala; mai gandeste-te si imi vei da dreptate; si in plus, imi este adresata mie, ca simplu cititor.
\"animale sociale\" nu e un huliganism, ci e definitia omului a lui Aristotel;
\"eu stiu, esti habardist total\", faci o confuzie, nu imi apartine; nu stiu ce inseamna \"habardist\", poate imi explici si mie;
RECUNOSC: finalul pe care mi-l citezi este un atac la persoana, ca raspuns la atacul la persoana al lui Ycauchemar. Pur si simplu am intrat, pt. o clipa, in pielea personajului pe care l-a construit anume pentru mine. Fiind un dascal prafuit si alcoholic, trebuia sa se astepte la asa ceva. Cu betivii trebuie sa te porti omeneste, nu sa-i bruschezi, ca ametesc si le ies albine din plamani.

Neisa, de fapt sunt uimit ca-i multumesti lui y. pt faptul ca a intrat in pagina ta cu un atac la persoana. Chiar atat de mult te flateaza o lauda, incat nu conteaza in ce e ambalata?

Ioane, sa stii ca iti accept oricand scuzele.
Nu sunt ranchiunos, unui alt atacator i-am sters toata rubrica \"neagra\" pt. simplul fapt ca ultimul poem m-a emotionat, in asa masura chiar incat mi s-a parut ca identific metafore si o sensibilitate comuna. As vrea sa ne intalnim pe domeniul poeziei, nu pe cel atat de riscant al, sa zicem, criticii.