Poezie

Toco toccatina

1 min lectură·28 decembrie 2015

Mediu

Vlăguite de alb, atârnate-ți sunt aripile iar ochii orbi,

flămânzi și nerăbdători îngenunchează în zăpadă,

se roagă apăsat să se întâmple,

ție-ți vorbesc, epavă contorsionată, cadran să-ți fie uimirea,

cum doar tu singur știi să-mpletești vorbirea,

pe cât e de negru timpul unui târziu nedeslușit, sătul și surd

sufletul controlează și străpunge carnea cu legământ de viață,

sclipire vie și chip dumnezeiesc pictat in culori de vitraliu,

maci în bătaia vântului roșu, cu petale aurite si frunze legate

cu bandă de plumb, cu piciorul înalt și buza subțire,

numai bune pentru un molcom apus de soare,

când și tu vei vrea sa cioplești o cupă din care să bei,

și de-ar fi trebuit să se întâmple,

eu îți cotrobăiam cu neîncredere prin telefon.

(28.12.2015)

012.626

Despre aceasta lucrare

Autor: Livia Georgescu
Tip: Poezie
Cuvinte: 124
Citire: 1 min
Versuri: 15
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Livia Georgescu. “Toco toccatina.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/livia-georgescu/poezie/14085621/toco-toccatina

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

RR razvan rachieriu✓30 dec. 2015

„Vlăguite de albul zăpezii” depusă în exces, „aripile” atârnă ca două prelungiri inutile, iar omul, „epavă contorsionată”, caută să-și părăsească nava vieții în care au apărut fisuri, sărind în altă viață impenetrabilă la ploile distrugerilor, dezastrelor și nenorocirilor.
Timpul unui „târziu nedeslușit, sătul și surd” la spleenul ce ne determină să ne comportăm anormal și nefiresc, s-a opacizat, i s-au spart „vitraliile” puse de realitate în el pentru a ne crea iluzia unor luminiscențe policrome inoculate în cenușiul vieții.