Liliana Pintocara

Primele amintiri ale Dianei sunt de la grădiniță, era în grupa mijlocie. Tovarășa educatoare era brunetă și înaltă, o femeie distantă care probabil își greșise cariera. Educatoarea le spusese

Lipite-s genele, de plumb îmi simt ochii, Pe creștet și umeri m-apasă nori negri, Abia calc, căci pasul mi-e târâit și obosit, Sufletu-mi umil plânge și-l simt gol și trist. Privind cum un

Unii plâng pe proaspete morminte, Cu regrete alții își aduc aminte, Ea lăcrimează pentru bolnavi părinți, Alții sunt amărați și nefericiți, Oftează o mamă pentru ai ei copii, Mulți pentru

Prietenii apropiați și nevastă-sa-l strigau Ghiță. Nu era un bărbat prea frumos și știa asta. Nu foarte înalt, cu nasul acvilin și aproape chel încerca să iasă în evidență prin caracterul său

Frunze, veșmânt uscat de iarnă Lăsat-au trupu-mi platoșă în vânt. Rupte ramuri atârnând de gheață Cu seva moartă plină de venin. Lunga rădăcină smulsă din țâțâni Cată-n zadar apa din

Atunci pescuisem pentru prima oară, aveam emoții și mă gândeam: \"Ce-ar fi dacă aș avea norocul începătorului?\". - Uite, ți-am dat undița mea de firmă, \"Sheakspeare\", imposibil să nu prinzi

„Deseară o să fie meci de fotbal, România cu…habar n-am. Nu mă pricep la fotbal, urăsc fotbalul”, și-a spus Diana. „Important este că T l-a invitat pe tata să vadă meciul împreună”. Diana era cea

Dacă necrotomia va fi-n zadar, Vă rog...nu fiți necruțători. Nu-l mai disecați cu necropsia Sau să-mbuibați pe necrofagi cu el. Și-a câștigat un drept la necrolog Să fie băgat în borcanul cu