Poezie

Ploaia

1 min lectură·9 iulie 2009

Mediu

Lipite-s genele, de plumb îmi simt ochii,

Pe creștet și umeri m-apasă nori negri,

Abia calc, căci pasul mi-e târâit și obosit,

Sufletu-mi umil plânge și-l simt gol și trist.

Privind cum un fulger lung luminează zarea

De trăsnet într-o clipă mi-e lovită cărarea,

Vântul din față șuieră rece prin mine,

Ploaia pornită-ntr-un ropot o aud cum vine.

Din cer peste mine se varsă o căldare de apă,

Trupu’ și sufletu-ntr-o clipă mi-s ude leorcă.

Fără milă ploaia pe mine curge-n șiroaie,

Mi-e frig și mi-e rece și-n corp simt frisoane.

Mii de picături se preling râu pe-a mea piele

Sunt reci ca gheața și-n creier simt doar durere.

Lacrimi amare se amestecă în stropii de apă,

Toți mușchii din corp mă dor și se contractă.

În noaptea născută din zi caut oriunde adăpost

Și umblu aiurea, năucă prin balți fără de rost.

Dar…văd cum soarele străpunge și se luminează,

Zarea și sufletu-mi cu-n zâmbet mi se înseninează.

002.055

Liliana Pintocara. “Ploaia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liliana-pintocara/poezie/13895988/ploaia

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.