dacă n-ar fi

azimâine ca ieri
cuvintele se aliniază în versuri fără cartuș
literele se întind curge un aluat pe marginea mesei
ceilalți capătă un sens acru trecut prin forma buzelor tale și
nimic nu e copt nimic nu cade pe gratis
seara vine spre tine îți linge spatele revoltat până când
totul devine o mare blândețe
te ridici de pe scaun ultima oară
le mângâi frunțile holbate de neputință
libertatea e un soare roșu
întărit pe dosul palmelor tale
ea te rostogolește prin șanțuri ca pe o roată de bicicletă
vara se topește în fum în acid
tu doar zâmbești de departe când ei își spun unii altora că
ar fi putut să te numere




(photo : kollwitz – « poverty »)