femei lucioase

toamna asta se poartă accente minimaliste femeile nu mai au nevoie de cărți rup singure din lume petice simple să-și acopere creierul cu veșminte moi și lucioase fără sentiment sau memorie își împiedică tocurile în volume complicate și vechi pe care le lovesc scurt ca pe niște câini vagabonzi pentru ele bibliotecile sunt niște cavouri adânci cu rafturi pline de cadavre de cărți sufocate de pudra bibliotecarelor cu ochii topiți ce-și poartă oftatul de toamnă legat în batiste demodate de pânză satele părintești s-au pierdut în istorii urbane trenurile de provincie au ruginit și miros a sânge de toamnă împrăștiat între șine diminețile în metrou femei lucioase se așează cuminți ca niște prăzi stivuite în burtă de șarpe se lasă târâte ocluziv prin mațe de întuneric revistele mondene le mor palide și tăcute în brațe fâlfâind anemic din pagini ca niște fluturi mari și uscați toamna picturile din biserici sunt singure și au ochi de femei cabotine cu fardul scurs de atâtea ploi infiltrate cortina deja s-a închis ca un ochi injectat iar îngerii au bătut politicos și prematur din aripi în seara asta plouă rece pe străzi apa îmi curge apatic de pe umbrelă pe spate și mă împiedic de frunze și femei de octombrie ca de niște coperți banale și leneșe ce și-au smuls definitiv paginile în ultima epilare mentală