Jurnal
străinul din țara aceea
1 min lectură·
Mediu
mă întreba ce caut
mă-nvârteam lângă mare odată cu pietrele
aproape dansând
am pierdut ceva i-am spus
nu-mi găsesc neliniștea tristețea
copiii mei rătăcitori s-au rătăcit în sfârșit de mine
zâmbeam cu satisfacția unei mame denaturate
apoi m-am lăsat în palmele lui
era ceva nevăzut care mișca în noi aripi
împreună eram un animal mic și rotund
abia născut din răsuflările noastre
aproape că nu-ndrăzneam să mișc de fericire
eram un val de nisip
cu fiecare gest mă împrăștiam în aerul cald
orbitam în jurul tâmplelor lui de parcă
aș fi fost o femeie sau o lună sau un inel de sunete moi
prin trupul nostru nopțile curgeau în fâșii lucioase
arcuindu-ne privirile în benzi de aur –
și totul s-a oprit așa
un flux rostogolit în afara timpului
ca și cum căldura ar putea îngheța fragmente de viață
de care n-am vrea să ne desprindem decât pentru a ni le așeza mai bine sub cap și
toată lumina ne-a rămas undeva între coaste
ca pașii unui animal frumos și sălbatic –
de acolo pulsează o fericire
001.730
0
