Jurnal
on/off
1 min lectură·
Mediu
podul de piatră se dărâmă
cine sunt eu să stau dreaptă când totul curge
oamenii erodează
încet și sigur
au auzit despre mine
vor să mă cunoască mai bine
zâmbesc tac știu că toate astea nu înseamnă nimic
ei au impresia unei legături aparte, o conversație profundă
așa se întâmplă când ești doar oglinda în care ceilalți își aranjează ideile
ca pe niște fire acoperind golul creștetului
nimeni nu plonjează în el însuși asta ne e profunzimea
dincolo de luciul suprafețelor se ascund animale cu dinții mari
ne ferim pielea ochii etanșeizăm
dacă ne atingem de adevăr dezinfectăm febril cu doze mari de socializare
turma a dat mereu senzația siguranței
cuvintele urcă de-a lungul spatelui încleștează capul în mâini parfumate
iluzia identității ce închisori catifelate se ascund aici my love
viața se împarte în înainte de tine și după
nopțile există doar pentru tentația abandonurilor tale umede perfecte
cunoscute de gura tuturor femelelor la care încă nu se vede cum
gravitația mușcă din carne cu poftă
pe dinăuntru urletul mi-a fost îmblânzit de biciul cu plumb al realității
din labele lui mari n-a mai rămas decât un scâncet de copil speriat
034345
0
Într-o seară, un telegrafist al armatei, fiind de față la concert (pentru că meciul de box de la Luna Park fusese anulat din pricina unui doliu în familia unui dintre luptători) a descifrat, spre uluirea sa, următoarea frază ce țâșnea din mijlocul lui Așa grăit-a Zarathustra: <Ți-a mai trecut urticaria, păsărica mea?>\"
Fără a intenționa să lezez intimitatea acestui poem, am dorit ca, prin reproducerea acestui citat din lucrarea \"Un oarecare Lucas\" de Julio Cortázar, traducere din limba spaniolă și note de Mariana Țepeneag, apărută recent la Editura Polirom, citat reprodus în ultimul număr al Vechii Dileme, să exprim ceea ce nu am reușit să exprim cu cuvintele mele citind versurile
\"dacă ne atingem de adevăr dezinfectăm febril cu doze mari de socializare
turma a dat mereu senzația siguranței\"
la care subscriu și pe care le salut cu o admirație aparte
Cât privește întrebarea dumneavoastră
\"podul de piatră se dărâmă
cine sunt eu să stau dreaptă când totul curge\"
vă răspund pe nerăsuflate:
Poate o cariatidă!
o cariatidă de pe care a căzut porticul
și care, poate, tocmai de aceea, e chiar mai frumoasă...