Se aude încă, iarba crește zgomotos
Numai în jurul meu și florile albastre
Sunt ceea ce a mai rămas din tot ce-a fost.
N-a mai venit nimeni, nu-mi spune nimeni nimic,
Dumnezeu nu mi-a trimis
Cum stăteam în negura Universului,
La umbra stelelor târzii
Mi-am amintit subit de viața mea
De mersul sacadat pe strazile pustii.
Eram prea panicat, incoerent chiar,
Mă speriasem în
-Fiule, cuvintele au ruginit,
Tavanul nu mă mai ascultă când îi zic: \"Ușă deschide-te!\"
Omizile mi-au intrat în creier ca un cuțit,
Seva ciupercilor otrăvitoare mi-a intrat în
Mi-e dor de vremurile acelea
Când viața o lua de la-nceput
Și când sub cerul poleit de stele
Iubirea se năștea cu un sărut.
Mi-e dor de nopțile târzii,
De zilele cu ploi și ceață
Când fiecare
Tu nu poți fi numai ecoul
Unei romanțe parfumate.
Tu nu poți fi doar strălucirea
Unei povești demult uitate.
Pentru că tu ești pretutindeni
Prezent mereu în al meu gând
Și pentru tine-aș
Dintr-o dată lumea se făcuse mică,
atât de mică
încât o purtam în podul palmei.
Și am tot mers
și-am tot bătut pământu-n lung și-n lat
printre toți acești oameni simpli
și minunați
ca toți
Mă tot gândesc că poate dacă
Aş suferi de-o boală grea,
Mai incurabilă ca moartea,
Într-un final m-ai căuta.
Dar boala asta nemiloasă
De care sufăr neîncetat,
Cu sufletul amanetat
Îmi dă o
- Căpitane, corabia se scufundă! Sunt oameni pe vas, căpitane. Viețile lor...răspundem pentru viețile lor.
- Nu se scufundă, Martin. E doar împinsă de cei nerăzbunați sau născuți morți și se clatină
Dă-mi mâna să-ți citesc în palmă:
Pe liniile de tren ce se tot duc
Dorm călătorii în vagoane,
Iubitule cu chipul mut.
Pe mâna ta abia pictată,
Schiorii lasă urme adânci
Și mâna ta sculptată
Ei erau obișnuiți să mă exprim în versuri
Veneau la mine să le mai recit din Shakespeare ori Baudelaire,
Iar eu ca un actor plin de emfază
Rosteam același monolog stingher.
De ceva timp, nu
Te-am găsit
atunci când nu mai credeam că te voi găsi vreodată.
Te-am găsit
sedimentat în cele mai profunde structuri ale sufletului
și am știut că tu ai fost mereu acolo,
chiar dinainte de-a fi
Când te-am văzut întâia oară
Întreaga lume s-a oprit,
Iar timpul mi-a părut că zboară
Din plus spre minus infinit.
Parcă și gândurile toate
Se risipiseră complet
Lăsând în mintea mea o
Nu vreau să trec pe lângă casa cu cireși în floare;
E casa ta- un suflet de copil abandonat.
Mi-e teamă că mă voi opri și încă doare
Tot ce am vrut să-ți spun, dar am uitat.
Azi, eu sunt de o
Ce este viața, Doamne?
Este ea o lungă plimbare
pe cărările Îndumnezeirii
sau este o poveste
pe care alții au trăit-o în locul tău?
Ce este moartea, Doamne?
Este ea o deșteptare a Dumnezeului
Sigur că te iubesc
Așa cum un contraamiral
Își iubește vasul,
Cum un pescar iubește apa,
Cum un călător
Iubește drumul.
Aș vrea să-ți sorb iubirea de pe buze
Cu-ntreaga pasiune refulată,
Dar
Lumea este o parabolă.
Viața- o elegie a neființei
Ca o chemare interioară spre nemurire.
Uneori mai închin pocalul conștiinței
În cinstea ta
Și spun:
Hai să mai bem o dată
Din apa tinereții
LS