Nu sunt ca ei
Mă tot gândesc că poate dacă Aş suferi de-o boală grea, Mai incurabilă ca moartea, Într-un final m-ai căuta. Dar boala asta nemiloasă De care sufăr neîncetat, Cu sufletul amanetat Îmi dă o
Când te-am văzut întâia oară
Când te-am văzut întâia oară Întreaga lume s-a oprit, Iar timpul mi-a părut că zboară Din plus spre minus infinit. Parcă și gândurile toate Se risipiseră complet Lăsând în mintea mea o
Te iubesc din timpuri ancestrale
Te-am găsit atunci când nu mai credeam că te voi găsi vreodată. Te-am găsit sedimentat în cele mai profunde structuri ale sufletului și am știut că tu ai fost mereu acolo, chiar dinainte de-a fi
Cine esti tu?
Tu nu poți fi numai ecoul Unei romanțe parfumate. Tu nu poți fi doar strălucirea Unei povești demult uitate. Pentru că tu ești pretutindeni Prezent mereu în al meu gând Și pentru tine-aș
Meditatia unui sinucigas
Ce este viața, Doamne? Este ea o lungă plimbare pe cărările Îndumnezeirii sau este o poveste pe care alții au trăit-o în locul tău? Ce este moartea, Doamne? Este ea o deșteptare a Dumnezeului
Cu tine-n gând
Dintr-o dată lumea se făcuse mică, atât de mică încât o purtam în podul palmei. Și am tot mers și-am tot bătut pământu-n lung și-n lat printre toți acești oameni simpli și minunați ca toți
Nemurire
Lumea este o parabolă. Viața- o elegie a neființei Ca o chemare interioară spre nemurire. Uneori mai închin pocalul conștiinței În cinstea ta Și spun: Hai să mai bem o dată Din apa tinereții
Patologia sufletului
Ei erau obișnuiți să mă exprim în versuri Veneau la mine să le mai recit din Shakespeare ori Baudelaire, Iar eu ca un actor plin de emfază Rosteam același monolog stingher. De ceva timp, nu
Androginul
Sigur că te iubesc Așa cum un contraamiral Își iubește vasul, Cum un pescar iubește apa, Cum un călător Iubește drumul. Aș vrea să-ți sorb iubirea de pe buze Cu-ntreaga pasiune refulată, Dar
Mi-e dor...
Mi-e dor de vremurile acelea Când viața o lua de la-nceput Și când sub cerul poleit de stele Iubirea se năștea cu un sărut. Mi-e dor de nopțile târzii, De zilele cu ploi și ceață Când fiecare
Lacrimi in cescute de portelan
Nu vreau să trec pe lângă casa cu cireși în floare; E casa ta- un suflet de copil abandonat. Mi-e teamă că mă voi opri și încă doare Tot ce am vrut să-ți spun, dar am uitat. Azi, eu sunt de o
Durere malformata
Dă-mi mâna să-ți citesc în palmă: Pe liniile de tren ce se tot duc Dorm călătorii în vagoane, Iubitule cu chipul mut. Pe mâna ta abia pictată, Schiorii lasă urme adânci Și mâna ta sculptată
O mama oarba catre fiul ei lucid
-Fiule, cuvintele au ruginit, Tavanul nu mă mai ascultă când îi zic: \"Ușă deschide-te!\" Omizile mi-au intrat în creier ca un cuțit, Seva ciupercilor otrăvitoare mi-a intrat în
Monolog dramatic
Cum stăteam în negura Universului, La umbra stelelor târzii Mi-am amintit subit de viața mea De mersul sacadat pe strazile pustii. Eram prea panicat, incoerent chiar, Mă speriasem în
Meditatia unui strigoi
Se aude încă, iarba crește zgomotos Numai în jurul meu și florile albastre Sunt ceea ce a mai rămas din tot ce-a fost. N-a mai venit nimeni, nu-mi spune nimeni nimic, Dumnezeu nu mi-a trimis
