Poezie
Patologia sufletului
1 min lectură·
Mediu
Ei erau obișnuiți să mă exprim în versuri
Veneau la mine să le mai recit din Shakespeare ori Baudelaire,
Iar eu ca un actor plin de emfază
Rosteam același monolog stingher.
De ceva timp, nu știu să spun exact
Nu reușesc să-mi amintesc nici un poem,
Iar ei mă mai compătimesc zâmbind crispat
"Ce deznădejde pentru-un suflet de artist boem!"
Vin doctorii din toată lumea să mă vadă
Și preoții și vraci și vrăjitoare
Toți vor să știe ce s-a întâmplat
Și-mi caută cuvintele în buzunare.
Iar eu le spun: "Nu domnilor, nu am cuvinte
Să vă explic ce aprigă durere m-a lovit;
O molimă acută port în suflet
Întocmai ca o lovitură de cuțit."
Ei stau pe loc și cugetă o clipă, apoi îmi spun:
"Ai toamna-n suflet și te doare de la vânt."
Dar eu le spun: "Măi fraților mă doare gândul
Că sufletul mă trage spre pământ."
002.611
0