Poezie
Taru Mitra
1 min lectură·
Mediu
Obosisem să mai privesc formele,
culorile în nuanțe pale,
absurdul în conturul firesc
din nimic.
Atunci,
m-am agățat de tine
și-am plâns
dezechilibrul
dintre mine și ceea ce ești.
M-a durut înălțimea ta,
adâncimea dimensiunilor
fără limită
din gândirea ta.
M-a rănit
durerea din ochiul tău
căutându-mă
peste tot,
prin tine.
Oh! Cum pot să exist,
și cât
fără să te știu
preocupat să-mi crești înțelegerea!
De ce să mai privesc formele,
oricât
dacă tu-mi lipsești
din culoare,
din abstract,
din nimic!
Pătrunde-mă înc-o zi
cu un nou înțeles
să îmi găsesc
împlinirea.
001923
0