cărări

nu știu să merg pe aceleași cărări bătătorite să-mi iert toate obiceiurile de a mă strecura printre cuvinte și a-mi încălța tăcerile și plecările pe pajiști sau jungle sau insule nedescoperite. și n-am știut vreodată să-mi iau și eu pe rând toate gândurile și să le priponesc în cutii ascunse ca pe niște sertare care și-au pierdut demult cheile cât și proprietarii. dar știu, în schimb știu atât de lucid să iau cu mine malurile puhoaielor lumii, să culeg vertebrele viselor aruncate-n prăpăstii, în pajiști, în junglă, în insule construite intenționat de cei care au învățat singuri să scape din propriile capcane mentale. și mai știu ca în cimitirele sentimentelor ucise să spun rugi, să întind palma peste țărână să iert în locul altuia să rostesc în limbajul iertării genealogia dintre neamuri și să răzbun prin iubire prin împăcarea cu sine și sângele și inima cât și mintea și să le dau drumul scăpate pe cărările sigure și niciodată dar niciodată bătătorite sau purtate vreodată înaintea mea.