Everest

Toate înălțimile le urcăm în noi și totdeauna singuri. Mototoliți de zile și nopți pășim, pe rând, drumuri în dus-întors rostogolind cuvintele pe margini. Pietrele cad, pe stânci alunecă ceasul, pe umede punți suspinul din gând a gemut. Și urci, și cazi, și cobori singuratic s-apuci dedesubtul cu umbrele-i lungi. Toate-nălțimile, de fapt, sunt prăpăstii, căscări de haos și piscuri pe dos. De urci, de cobori, pe partea cealaltă e susul în jos și josul e-n sus. Azi urc, sunt tot singur, călcând ca pe sârmă cad tot în sus cât o limbă de ceas. Mă tulbură ziua și noaptea mă scurmă cobor, urc într-una, un pas a rămas.