Dar fapte

Mi-aș scoate cuvintele din gura ta precum, un altul, își scoate cu scobitoarea, prânzul, dar e târziu. Ai înfulecat deja ce-am spus, ai înghițit și lacom după alt mesaj te-ai repezit. Între dinți îți pot număra silabele de ieri, de-alaltăieri, de duminica trecută. Și totuși, cu ochii mari privești gura celui care va vorbi, pentru a câta oară! Calea de jos în sus s-a pierdut, e cerul surd și mut pentru tine, dar încă înghiți nesătul. O rugă nerostită am să spun, una din care să nu-mi mai poți apuca sunete, nici gemete, nici măcar lacrima care se prelinge din ochi pe buza de sus, o rugă cerând un miracol. Doamne, că-i niciodată sătul, că încă din pântec în sus nu e cale, că încă din hrana-cuvânt nu-i mișcare și moare cuvântul în dinții de lut, dă, Doamne, viață în moartea sătulă. Cuvântul să miște din nou dintre dinți, din gură la minte, din minte-n picioare și fapta să fie învierea din morți!