Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

baby love (sau sfârșitul lipsit de patetism al căutării unui modus vivendi)

1 min lectură·
Mediu
o bulă de aer - ocazie rară
m-a ridicat de la marginea drumului unde învinețită aproape prinsesem rădăcini
nu reușeam să respir
liniștiți-vă doamnă mi-a spus
în bătaia vântului ne vom îndrepta acum spre lună
s-a facut noapte
din păcate soarele nu mai e de ajuns
apoi mi-a zâmbit
dinții ei transparenți erau incredibil de rarefiați
mi-e foarte sete și călătoresc cu plăcere m-am grăbit să spun la rândul meu
am fost chiar și acolo unde alții nu se duc
unde cei în viață sunt mai rari decât morții
iar cum tramvaiul numit speranță nu mai circulă demult pe-aici
pur și simplu nu mai vreau să-l aștept
și nici să mai cred că fiecare nou pas pe pământ ar fi un început
fulgere scăpărau lacom pe cerul întunecat
începuse să ploua cu cadavre de fluturi și cu fluturi bolnavi
liniștiți-vă doamnă repetă bula de aer legănâdu-și trupul de umbră ușor
ne vom îndrepta acum în bătaia vântului spre lună
s-a facut noapte
din păcate soarele nu mai e de ajuns
033.784
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
170
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Liana Manzat. “ baby love (sau sfârșitul lipsit de patetism al căutării unui modus vivendi).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liana-manzat/poezie/62200/baby-love-sau-sfarsitul-lipsit-de-patetism-al-cautarii-unui-modus-vivendi

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alina-manoleAMAlina Manole

Un text care merită evidențiat!
Bine ai venit pe site și succes! Te așteptăm și cu alte poeme.
0
Chiar ca bine (ca) ai venit! Scrii frumos, dar cred ca, sper ca nu ma insel, esti foarte tanara, din text reiese copilarie, este un text simplu si mai vesel decat pare.
Mult succes si ne citim!
D.D.
0
@madalina-marogaMMMădălina Maroga
...\"linistiti-va doamna
cred că fiecare nou pas pe pământ\"
e un nou inceput!
Forse si forse no... Pensaci!... Forse si...
Mult succes!
Madim
0