se pierduse în tăcere ziua
stând ascunsă
în cimitirul albastru
și fanfaron de cărți
uitasem cu totul
de lumina ei
îmi era (ca de obicei) frică
de oameni cu ochi străini și
o bulă de aer - ocazie rară
m-a ridicat de la marginea drumului unde învinețită aproape prinsesem rădăcini
nu reușeam să respir
liniștiți-vă doamnă mi-a spus
în bătaia vântului ne vom îndrepta
