Poezie
dragoste vanduta
1 min lectură·
Mediu
bat clopotele trist în depărtare
în noaptea lungă ce-și pierdu cuprinsul;
trupul mi-e pironit pe-o cruce grea de sare
ce n-o mai pot urni decât cu plânsul.
dar ochii-s seci și inima mi-e stearpă,
frânturi de viață între \"da\" și \"nu\",
din tot ce-am fost nu sunt decât o cârpă
ce-atârnă trist pe crucea ce ești tu.
port urme-adânci din luptele pierdute,
în suflet și pe trup și în dorinți,
îmi strig mânia în blestemuri mute
norocului vândut pe trei arginți.
privești ingrat la viața ce se duce,
la tot ce era viu și azi e stins,
absentă de simțiri mă-ntorc pe cruce
eu-suflet gol- învinsă de-un învins...
033.553
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- lia crineanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 108
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
lia crineanu. “dragoste vanduta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lia-crineanu/poezie/169235/dragoste-vandutaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
multumesc mult mihai pentru comentarii..........encore une fois. ne mai citim
0
FC
Câta tristețe știi tu să \"cânți\", indiferent de stilul abordat. Simțul ritmului, al rimei, dovedește munca, pasiune. Dar oare toate acestea doar pentru a zugrăvi tristețea?! Fii tânără Lia, trăiește frumos, așa cum dovedești că știi să o faci, lasa crucea, nu te mai chinui s-o \"urnești cu plânsul\". Iar dacă \"porți urme-adânci din luptele pierdute,în suflet și pe trup și în dorinți\", nu uita că ele te fac mai puternică. Așa că trage clopotele pentru viață, și fii fericită. Sunt convins că ai să ne poți încânta cu poeme la fel de frumoase.
0

\"privești ingrat la viața ce se duce,
la tot ce era viu și azi e stins,
absentă de simțiri mă-ntorc pe cruce
eu-suflet gol- învinsă de-un învins... \"
sincere felicitari.
eu nu stiu daca pot sa comit in \"halul acesta\"
numai bine
ne mai citim!