mi-am sechestarat iubirea-n călimară...
cioplindu-i cu gândul mâinile pe piept
am aprins un muc de lumânare...
să piară
în timpul său
patetic de albastru marin
un dram de milă
și n-am să-aud
Mediocritatea își întindea brațele hrăpărețe cu o insistență tot mai acerbă, agățând între degetele ei lipicioase crâmpeie din răzvrătirea unui adolescent întârziat.
Striga din răsputeri,
Doi tipi, unul în costum de camuflaj, cu un kalașnikov pe umăr și cu eșarfă portocalie la gât, celălalt în halat alb, cu mănuși de cauciuc și mască de protecție (sau de gaze) la gură. Apar pe rând
E albă cenușa și-i gata să-nvie,
S-apuce din nou fantasticul drum.
Se naște din foc, din hotar și din fum
Și duce la albul ce azi ne îmbie…
Și soarele meu mi-aprinde-o idee:
Că cerul e crud;
Mi-e dor nebun să-mi fac din vânt șaretă,
Să pun căpăstru lunii și s-o-nham,
La adăpostul nopții să-ncerc o piruetă,
Să macin praf de stele, să le ascund un dram
Și să gonesc călare pe albul ca
