Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

afterwinter

1 min lectură·
Mediu
era doar o altă zi oarecare
în buncărul care era bucureștiul
nostru atunci al meu și acum.
o dupănoapte cum le spuneai
dimineților mele de după beție.
ploua mărunt și era moină pe străzi
dar lumina care intra
pe geamul întredeschis
făcea toată casa să pară
într-un fel ciudat limpede.
nu știu câți ani au trecut de atunci
nici nu contează dar știu că adesea
în dimineți ca acelea mahmure
închideam ochii și mă vedeam
alături de tine
bând tăcuți ceai cu rom pe o plajă
cu vântul înghețat în valuri la țărm
cu cerul atât de jos încât
atingea dunele încremenite de ger
încât se vărsa drumul
din spatele plajei în el
încât strigătul pescărușului
părea atât de clar și aproape
de noi.
te-am privit cum dormi liniștită
apoi am fumat.
ca și acum cu privirea pierdută pe geam
învârteam pe deget încet
inelul de la tine gândind e aievea
e totul atât de real.
atât de real.
00828
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
159
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

lev mihail. “afterwinter.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lev-mihail/poezie/14166959/afterwinter

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.