Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Am închis ochii

2 min lectură·
Mediu
Am închis ochii ca să te văd
Doar pe tine, într-o pădure de mesteceni
Departe de avalanșe de răceală
Și de autostrada fără de sfârșit
De după o poieniță, ochii mi s-au deschis
Și s-au ciocnit de imaginea ta.
Conexiuni arbitrare ale sufletelor noastre
Au transferat aprinderea clepsidrei
În două mici crâmpeie de existentă
Mi-a fost dor de inima ta
Atunci când bătăile ei rezonau trist
Și am început să țip, brusc,
Pentru că printre ferestre deschise, deodată,
Golul din suflet a-nceput să zboare
Și pentru că jocul încă nu s-a încheiat
În seara aceea plină de artificii
Și de lumina fulgilor de nea.
Aș vrea să fie iarnă totdeauna
Atunci când soarele zadarnic strălucește
Speranțele mele ucigându-le
Pe tine dorindu-te, ca pe un duș fierbinte
M-am trezit și mi-am frecat orbitele
Cu stelele ce căzuseră de pe cer
Tocmai pe rochia ta de ciocolată.
Unde ești tu, nebuno, să-ți fiu soare
Pe sub cupolele de sălcii plângătoare
Și licărire argintie-a unei ape ...
Ce blând își varsă calmul dintr-un munte?
E mult de când am ațipit și iată:
Ca două flăcări albe ne suim
Spre boltele sfințite din biserici
Și vreau să vină împăcarea crudă.
Eu te-am știut mereu, când pribegeai
Spre capătul culorii de zăpadă
Tu m-ai știut mereu, când alergam
Prin visul tău de marmură topită
Căutând zvâcnirea ascunsă după inima ta
Și setea sângelui înnebunit de soare
S-au terminat verile, s-au scuturat stejarii
Cei falnici într-o oază de lumină
Acum e raza morții doar stăpână
Pe-ntinse plaiuri înfrigurate din noi toți
Și nu mai pot zbura peste prăpăstii
Căci tu, visând cu mine, ai murit.
A biruit eșecul amintirilor despre noi
Într-o reciprocitate fără de speranță
Nu mă cunoști, deși îți curg prin vine
Și-am provocat incendiul nemuririi
Mă crezi captiv în frunzele poienii
Te cred plutind în albul meu neant
E mută inocența ce aleargă
Rănită cu otrăvitele noastre săgeți
E dincolo de toate, biruința noastră
Împotriva intensei romantice chemări.
001.076
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
325
Citire
2 min
Versuri
54
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Sandor. “Am închis ochii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-sandor/poezie/127408/am-inchis-ochii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.