Leonard Ancuta

imi imbalsamez chipul omului - cred ca aici e o intimitate fortata

in strofa doi acel dar putea fi ocolit prin refrazare, mie nu-mi suna bine asa cum ai scris, pierde din cursivitate

finalul mizeaza pe imaginea unui copil ce se tine de mana cu cineva. destul de uyat, as zice.

pentru inceput ati putea pune diacriticele. apoi nu prea inteleg care e miza

mie imi place poemul asta
fiindca are un hocus-pocus poetic pe care cred lumea nu il vede. m,i-e indiferent ca alberto are temele lui obsedante si repetitive. aici a urcat un pas la capitolul tehnica. in plus versul de mijloc, de separatie e chiar reusit. prea bine albertule tine-o tot asa.

uneori tacerea nu e suficienta pentru a contempla un lucru frumos. in cazul de fata as spune ca tacerea e chiar dureroasa, taie in degete ca un fir de costreie ce a prins putina vana. fiindca asta e calitatea versului bun, te umple iar uneori te face sa dai pe afara, poate doar respectul sau teama de penibil sa te faca sa nu strigi sa atragi atentia si celorlalti zicand uite ce lucru deosebit. cu toate astea inteleg ca aceasta inchidere in sine, pentru contemplare, nu se poate face decat in solitudine si liniste, asta e prinosul care se aduce celui frumos si tacut, dar care vorbeste uneori prin gesturile noastre. eu zic ca bucuria trebuie impartasita, mai ales cand este fara prihana, cand vine din suflet, mai ales cand vine dintr-un suflet in care cineva a picurat o lacrima.
cred ca am recitit de 10 ori strofa doi, fiindca acolo vad eu mare parte a mesajului. plimbarea intre gardul (cazut, dar a carui cadere inseamna in fapt nevoua de depasire a limitelor, sugerata prin vis) - aceasta ar fi limita fizica si tacerea, cea care limiteaza comunicatia, in fapt gandul de la baza ei, adica sufletul, este in opinia mea aceasta nevoie de a face din aceasta contemplare o noua forma de comunicare, univoca, in sensul biblic al saracirii cu duhul, io i-am spus instrachinare, fiindca eliberandu-te de ce este martor in viata ta, ramanand singur in tine si creind un spatiu propice, harul coboara singur umpland vasul astfel format.

cred ca as putea spune mai multe despre, dar ma opresc aici, lasand fiecaruia bucuria de a se gandi in sine.

pentru mine e simplu sa spun de ce place acest poem: pentru ca m-am simtit in el, pentru ca vocea ta se aude pana la mine. pentru ceilalti, avem aici galceava inteleptului cu lumea, plus autotragerea pe roata. in alte cuvinte, cine vrea e liber sa ma judece eu imi sunt suficient mie si basta. si toate astea spuse fara sclipiri umede in ochi dar cu o oarecare duiosie, care se mentine in tecst de la inceput la final. Chiar daca nu ma mai prinde limbajul cu formulari arhaice parca se simte uneori nevoia de el, mai ales cand patosul te ridica precum un val pe coama lui. dana, pentru dorinta de a te arata cu degetul si pentru modul onest de a spune ca
\" patima nu i-a rodit după voia noastră și s-a dezis de oameni
numindu-i prieteni și biciuindu-i apoi cu uitarea
a dat luminii întuneric și versului umbră\" va condamn pe tine si versul tau sa stati cu farul in ochi pana marturisiti tot!

orice inceput e mai greu si in general, o nsa te iab de cap sa asculti sfaturi din stanga si dreapta. orice autor are nevoie de un singur lucru ca sa fie bun, si anume sa incerce cu tot dinadinsul sa creeze, sau sa recreeze, efectiv sa transforme lumea din jur dupa propriul plac sa o \"picteze\' ca vazuta pri proprii ochi. Cum Modfigliani vedea fetele oamenilor alungite si gaturi f lungi. fiecare cu arta sa. in spate insa e multa munca fiindca culorile tot culori raman, cuvintele tot cuvinte si propozitiile tot cu subiect si predicat. mult succes.

in afara de diacritice mai multa atentie la redactare, adica dupa semne de punctuatie se lasa un spatiu. apoi incadrarea la eseu nu este tocmai potrivita, as zice proza sau personale. apoi, referitor la tecst, toti avem sau am avut o problema la o anuimita varsta. as sugera sa incerci alte subiecte, mai literare, chestia asta cu lamentatie patetica nu prea tine loc de arta.

filmu regele popicelor, woody e tare acolo, distractiv. interesant si tecstu tau, desi mie imi pare mai degraba a sceneta umoristica. nu stiu, inceputul si sfarsitul sunt putin disonante, si parca doza de autism scriitoricesc ar mai fi mers putin supraturata.

nu mai fi asa timida, spune mai pe sleau,

eu din prima strofa am inteles ca vrei sa spui ca nu mai vezi lumea cu aceeasi ochi dupa.. un ceva anume... asa ca nu prea inteleg cum se leaga cu finalul, care imi pare reusit -un spatiu dupa virgula.

domnul sceptic... dupa ce se indoaie el cu skepsis in toate modurile de lucrurile mai mult sau mai putin posibile, iata cum un fapt care nu mai tine de el insusi ii arde circuitele, si nu oricum si oricand ci cand trebuia. ce e ciudat este ca tocmai in cazul scepticului aceasta implacabilitate de neocolit se manifesta libera de ea insesi, de parca omu nostru n-a auzit niciodata de skepsisul cu dogmele. curat murdar, ce sa zic!

si eu ma bucur ca ai trecut pe aici, cred ca mai sunt si altele de apreciat prin pagina mea, te mai astept.

referitor la ultima strofa, mie mi se pare extrem de inovatoare, daca te gandesti sa o vizualizezi e mai greu dar la nivel conceptual transmisibil e foarte intim.

mie nu prea imi plac poesiile astea cu intrebari si raspunsuri, adica in care se vorbeste asa mai pe sleau, parca prefer fineturile, chestiile spuse mai pe ocolite, sugestia. si yic asta fiindca imaginea cu farurile care vin spre tine si scurgerea in cerc mi se pare buna, ca o imagine de folosit.
acu deh, sunt si io om si am o parere, poate fi cat de subiectiva, la urma urmei, dar nu prea cred.

am citit cele doua texte ale tale. am gasit o litera curata, nevinovata, chiar inocenta, ceva care ma duce cu gandul la Ionel Teodoreanu sau pe acolo. cam prea multa cumintenie as zice, titlul ma duce cu gandul la ceva neobisnuit, asa cum se mai intampla pe plaje, dar sper ca va continua si noi ramane cu buza umflata.

eu cred in toata tecstu, inclusiv in strofa finala, care pentru mine repreyinta ceva aparte. chiar asa, de ce sa nu-ti placa, e o imagine cat se poate de puternica acolo!! Glumesc, multumesc de semn si trecere!

mie mi-a placut de-a dreptul poemu tau, cel mai simpatic a fost cand am vayut ca si tu te-ai gandit la papusi de lemn, pe bune, nu m-am inspirat deloc de la tine in tecstu meu berlin, si apoi chiar recitind, pana si chestia cu orasu\' se potriveste asa nitel.
Acu ca sa nu se spuna ca imi fac reclama, la tine e o acalmie placuta, un fel de tihna, o sedere placuta la o cafea, un pahar de vorba. pacat ca tristetea aia finala, nostalgica schimba foaia (dar da efect!).

curgerea poemului e macar la fel de placuta ca si cum ti-ai imagina curgerea apei in cada, căldura placuta, de aburii fetei...
ar trebui insa putina atentie la \"s-au înțeles înde ei \", de asemenea poeyie franceya cred ca e suficient, in original poate lipsi. de asemenea, aparand in titlu noapte de mai, cred ca e redundant a aparea si in tecst. per ansamblu un pastel reusit, zic eu, imi place mult contrastul intre cei de pe banca si solitudinea autorului. poate ca oi fi eu mai romantic zilele astea, cine stie?

cand am citit titlul, ma asteptam la ceva dur, chiar sangeros. din pacate in afara de un patinaj lament cu expresii pompoase, chiar deranjante urechii, nimic din ceea ce asteptam eu, un kick boxing poetic.

am citit si recitit poezia dumitale. din pacate pe mine nu m-a atins cu nimic. facand abstractie de anumite formulari, ma intreb insa cum vine chestia din final, ultimele doua versuri. se calca pe sine in picioare... chiar o face doamne doamne chestia asta? daca da, atunci poate imi explicati si mie cum vine ca io nu inteleg si pace!

Theodor,
ma bucur ca ai retinut strofa cu liliecii, mie imi e tare simpatica, mai ales ca pare destul de odios sa porti centura de siguranta in BatMobil.

Valeriu,
si totusi uneori apa slefuieste piatra atat de frumos incat se nasc opere de arta sub forma de pesteri...

tinand cont si de modul in care a fost si scris si conmceput, plus ca exista o anume fragmentare si o anume continuitate, tecstului asta nu stiu daca i s-ar fi potrivit altceva mai bine. dar orice sugestie e binevenita.
Multumesc Cezara pentru trecere si parere, te astept oricand, cu simpatie!