Leonard Ancuta

da, poemul e fain si are dreptate pasa, unele tuse sunt cam grosolan trase, e destul de sugestiv cu omizile incat daca poemenesti par nu mai e nevoie de altceva dar si pe piept si ca o medalie e prea mult.
tot cam asa e si prima cu lumanarile care se tring cu zgomot de usi trantite, mi se pare mai ok in zgomot.
in rest e un poem tare fain.

de frumusetea acestei poezii, de simbioza asta perfecta intre cuvinte. m-am emotionat si de frumusetea si bogatia sensurilor contructiilor tale, de cat de frumoase sunt imaginile aste precum cea cu trenul de oase, sau interogatia cu frumusetea prafului pe buze, ca sa nu mai vorbim de faza cu fluieratul care iarasi este geniala. so, ce sa mai, imi este greu sa spun dar mai am ceva pana voi reusi sa fiu asa.

tecstul in sine l-am postat mai demult, insa cred ca atmosfera e mai bine redata pe suportul acesta imagine - muzica. plus ca fatih and the muse, care de curand au concertat la mera luna, si pe care das ich i-a chemat pt un bis, au ceva de spus in aceasta minunata melodie.

un tecst liricoid, cu evidente accente pașuniste. se simte din plin influenta lui goga. ”vase sanguine” iese cumva din tipar, ca neologism, iar țevele sparte e în alta limba decat româna.

mai esentializat si imagini bunicele. nu mi se pare ca se potriveste de minune titlului, daca penultima imagine e mai luminata. se simte o evolutie si la nivel de limbaj.

cam fortat tecstul, pentru o morala de oameni mari. in prima parte mai e cum mai e, dar in partea a doua se simte artificialitatea.

destul de ok, insa efectul pe care-l produce e destul de firav. probabil din cauza faptului ca e destul de fabulistic, ca o da prea mult din morala in banc.

sunt absolut convins ca penibilul nu sunt eu, si crede-ma ca stiu ce-i aia o poezie. si nu am sarit la gatul nimanui, pur si simplu m-am referit la un tecst care in opinia mea e departe de a avea (inca) o valoare. atata tot. nu ma intereseaza recomandatele si nici recomandarile si impresiile tale personale, absolut subiective ma lasa rece, cel putin atata timp cat nu vb aceeasi limba. in ultima vreme (cca 6 luni) mi-ai dovedit ca dpdv critic nu functionezi decat la impresie, la ceea ce in mod subiectiv situl o cere. sint atatea si atatea tecste (si nu ale mele, sa facem abstractie de asta) peste care ai sarit. dar poate nu erai pe faza. dar ma mira faptul ca aperi un tecst incercand sa ma ataci pe mine, sa ma discreditezi, adica in loc sa argumentezi decizia ta nu faci decat un atac la persoana, ceea ce e penibil. as prefera sa nu imi mai raspunzi si daca nu te poti abtine, sau macar sa incerci a fi obiectiv, atunci e de preferat sa nu ne mai intalnim in polemici, asta fiindca prefer oamenii sinceri si care pastreaza o anume demnitate.
nu vreau si n-am vrut niciodata mai mult decat sa am o activitate normala pe acest site, sa imi spun parerile, sa mi le sustin si sa nu-mi pese ce crede lumea, fiindca nici tu nici altcineva nu detine secretul acela al artei pure.

O dată la trei luni merg la ai mei la țară.
Pe prispă tata și vecinul mănâncă semințe.
De zece ani împărțesc borcanele cu murătură, câte douăzeci de căciulă.
La fiecare sărbătoare beau pentru împăcare.
Nik e la facultate.
Hulubii s-au mutat la vecini.
Fetița cu handicap are un băiețel cu ochii albaștri.
Băiatul care cântă s-a însurat cu fetița care culegea romanițe.
Nu mai cântă.

sa imi spuna si mie cineva, unde vede poezie in propozitiile de mai sus. da, fiindca sunt numai propozitii, dintr-alea de se fac la scoala la dezvoltarea vorbirii. si exemple mai gasim in tecstul de mai sus.

silvia, nu te umfla in pene, ca nu prea e genul tau. pur si simplu poezia e departe, are scheme, are multe lucruri si nu lungimea e o masura. ci limbajul poetic si concretizarea unei stari. n-am nimic cu poeziile lungi, citesc nora iuga cu mare placere, dar la ea e altceva. se combina stari, senzatii, tu nu combini decat impresii simple, copilaresti, care doar intr-o anumita formula au efect si se numesc poezie. de asta am zis ca tecstul ar fi fost bun si deloc plictisitor taiat cu o masura poetica. dar la tine nu e cazul si vad ca nici sa respecti o parere nu prea poti, orbita de bucuria unui succes pe cat de trecator pe atat de putin important.

mai devreme vroiam sa spun ca e un tecst slab, argumentul fiind lipsa de cursivitate si o alungire nefireasca, cu tot soiul de elemente care plictisesc, pasuniste, cum se exprima cineva. restrians cred ca ar fi fost un tecst ok. acu, ca s-a recomandat, o pot spune pe sleau, altfel inca ma gandeam cum sa formulez sa n-o supar pe silvia.

uneori am impresia ca fortezi, prea mult si gratuit. dar ai unele imagini interesante. ar trebui sa fii mai cursiv, asa ai un ton sacadat care accentueaza mult punctele in care tecstul pare neautentic.

pentru ca nici unul reproduce??????????

altfel e o poezie simpatica, chiar imi place strofa ultima.

ar fi pacat ca tecstul asta sa nu primeasca o stea, are multe imagini frumoase si reuseste sa transpuna de la o pisica vargata catre acel lucru pe care-l visam cu toti. imi place mult felul in care construiesti poemele, si mai ales registrul acesta poetic impregnat in amintiri prin care starea transcede.
e destul
sa te lipesti de balta statuta


și cea cu carligul sunt doua imagini deosebite.

ultima strofa e cam explicativa, eu as fi scos-o dar daca tie ti-a placut asa, sa o luam ca atare.

am citit tecstul ieri si as fi vrut sa il apreciez de atunci. dar am stat in expectativa ca sa vad cine altcineva o mai face, cine altciuneva recunoaste ceea ce putem numi poezia anului 2010, diferita complet ca structura de majoritatea scrierilor de aici. asa cum ma asteptam, nimeni nu are ochi pentru valoare, chiar daca poezia de fata nu e cine stie ce capodopera, ci doar o reusita a autorului, dupa mai multe experimente. nu vreau sa se inteleaga ca restul e fara valoare sau ca aici avem quintesentia. nu, dar aici se simte mai bine cum cautarile autorului implinesc si asteptarile cititorului, si aici ma refer la mine (mai sunt si altii). e drept &-ul lui Iulian nu e chiar atat de modern, dar vine sa scoata in evidenta ca tecstul lui se deosebeste de altele, ale lui sau ale altora.
avem o poezie de dragoste in forta, pana aproape de pierdere, o poezie care se confrunta cu implacabilul, cu mecanismul si resorturile lui ascunse, care actioneaza in legea proprie si ale carui efecte le resimtim. nimic nou pina acum, tema e veche, insa zicerea, constructia este altfel, este noua ca sa nu folosesc un cuvant mare, este coerenta scrierilor lui anterioare dar diferita de dulcegariile actuale. in primul rand esteticul din tecst se foloseste de procedee noi atat de taiere a versului cat si de constructie a imaginilor

de ex lumina care isi repeta drumul din strofa doi sau intreaga strofa 3, care contine elemente poetice surprinzatoare. apoi demersul ajunge la un final aproape apocaliptic in care masinaria iese la iveala, important este insa modul in care ea apare, oarecum apocaliptic, ca in filmele catastrofa, o vezi iesind din strafunduri.

in orice caz, autorul demonstreaza aici ca stie ce face, si dupa mai multe experimente, cred ca e timpul sa-i fie recunoscut meritul.

citesc aceasta poezie la modul particular, adica adresata nu barbatilor, ci acelui grup restrans de baieti care statea pe banci in Grozavesti (nu in regie) si dadea note gagicilor, in timp ce savura Gambrinus la litru sau vodca sau rom la jumate (intre 800 si 1000 de lei la chioscurile din zona, cel mai scump la Blida. apoi erau terasele, unde de cele mai multe ori beam pe datorie, fiindca aveam si eu un Ceas, pe care il lasam garantie o zi doua, pana faceam rost de bani sa platesc consumatia - de multe ori se intampla asta cand mai cunosteam cate-un cur d-asta bun de studenta - de altfel am descris vremurile astea in noul meu roman care va aparea la Tracus Arte, !NFERNUL. fiindca sub semnul Ceasului am trait un an de zile daca nu mai bine. asadar in tecstul tau vad o evocare comuna unui grup de circa 1000 de barbati, nu cred sa fi fost mai multi in vremea aceea in zona. asadar ma intreb, avand in vedere ca eram dintre cei care faceau la fel, oare cat de aproape eram unul de altul?

te citesc de ceva timp. mai demult aveai tecste oarecum asemanatoare cu acesta, mai cursive. apoi ai trecut intr-o faza mai experimentala si acum pare ca ai revenit la formula mai veche. de data astas insa e altfel, se simte felul in care ai progresat, esti mai sigur pe verb, mai econom in cuvinte, ai mai multa forta de expresie. si aici ai cateva tușe foarte reusite, remarc am stat acolo
între vânt
și un acoperiș portocaliu - care e un rafinament pe care multi de aici n-ar fi in stare nici macar sa-l inteleaga si care e continuat copios in ultima strofa care e integral reusita. in prima ma deranjeaza acel mulatru, cred ca putea lipsi desi il inteleg. cu titlurile inca mai ai o pb, mai tre lucrate. dau o stea pentru ca aici e poezie, si mai ales e poezie moderna, dezinhibata scuturata de dulcegariile apreciate in general.

orice s-ar intampla, nu se rezuma doar la bani. si bogatii plange, spun ei, dar mi se pare adevarat ca nobody suffer like poor, cum spune Bukowski.
in orice caz, am remarcat o idee de imputinare, dar in rest cam subtire.

un poem cald, usor filosofic, in care accentul se pune pe cititor, pe raspunsul pe care acesta si-l da singur la intrebarile din tecst. Imi place modul onest in care autorul isi raspunde singur intrebarii, parca invitand si pe ceilalti la o atitudiune cat mai sincera si mai concreta, la fel ca el. am remarcat si intoarcerea poemului dinspre femeie catre barbat, generalizarea, fara a nu uita ca fiecare particularizeaza in felul sau. de fapt asta e cel mai important, ca autorul nu scapa asta din vedere. metafora cu dragostea e foarte misto. merita sa stea la reco, ca si-asa sunt mai multe prostii acolo, si vechi.

ca stilul asta te prinde mai bine, e mai citibil si dadator de satisfactie. aici ai taiat cam brusc povestea pt concluzie si se simte, mai ales ca ti-ai dori ceva puternic la final sa contrabalanseze. oricum, e bine si-asa, esti pe un drum mai castigator.

mi-am dat seama, oricum imi parea mai potrivit, asa am citit eu.