e ca un sfârșit pentru mine

am citit tecstul ieri si as fi vrut sa il apreciez de atunci. dar am stat in expectativa ca sa vad cine altcineva o mai face, cine altciuneva recunoaste ceea ce putem numi poezia anului 2010, diferita complet ca structura de majoritatea scrierilor de aici. asa cum ma asteptam, nimeni nu are ochi pentru valoare, chiar daca poezia de fata nu e cine stie ce capodopera, ci doar o reusita a autorului, dupa mai multe experimente. nu vreau sa se inteleaga ca restul e fara valoare sau ca aici avem quintesentia. nu, dar aici se simte mai bine cum cautarile autorului implinesc si asteptarile cititorului, si aici ma refer la mine (mai sunt si altii). e drept &-ul lui Iulian nu e chiar atat de modern, dar vine sa scoata in evidenta ca tecstul lui se deosebeste de altele, ale lui sau ale altora.
avem o poezie de dragoste in forta, pana aproape de pierdere, o poezie care se confrunta cu implacabilul, cu mecanismul si resorturile lui ascunse, care actioneaza in legea proprie si ale carui efecte le resimtim. nimic nou pina acum, tema e veche, insa zicerea, constructia este altfel, este noua ca sa nu folosesc un cuvant mare, este coerenta scrierilor lui anterioare dar diferita de dulcegariile actuale. in primul rand esteticul din tecst se foloseste de procedee noi atat de taiere a versului cat si de constructie a imaginilor

de ex lumina care isi repeta drumul din strofa doi sau intreaga strofa 3, care contine elemente poetice surprinzatoare. apoi demersul ajunge la un final aproape apocaliptic in care masinaria iese la iveala, important este insa modul in care ea apare, oarecum apocaliptic, ca in filmele catastrofa, o vezi iesind din strafunduri.

in orice caz, autorul demonstreaza aici ca stie ce face, si dupa mai multe experimente, cred ca e timpul sa-i fie recunoscut meritul.